Skip to content
Politică

Cresc salariile medicilor și profesorilor! Ce prevede legea

ps4.ro

CCR a decis miercuri că legea care majorează salariile în educaţie şi sănătate este constituţională, prevederile sale urmând să intre în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2016 în sănătate şi 1 ianuarie 2017 în învăţământ.

Legea va fi trimisă spre promulgare preşedintelului Klaus Iohannis şi va fi pusă în aplicare imediat după publicarea sa în Monitorul Oficial. Conform prevederilor sale, personalul didactic va beneficia astfel de majorări:

a) indemnizaţie pentru învăţământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;

b) gradaţie de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;

c) indemnizaţie pentru activitatea de dirigenţie, respectiv indemnizaţie pentru învăţători, educatoare, profesori pentru învăţământul primar sau preşcolar, care se determină prin aplicarea procentului de 10% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizaţia pentru învăţământul special prevăzută la lit. a) şi cu gradaţia de merit prevăzută la lit. b).

d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă sumele compensatorii cu caracter tranzitoriu, în acelaşi cuantum cu cel stabilit pentru luna iulie 2016.

(5) Pentru personalul didactic auxiliar, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2, se acordă următoarele sporuri şi indemnizaţii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege, astfel:

a) indemnizaţie pentru învăţământul special, care se determină prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază;

b) gradaţie de merit, care se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază;

c) sporul de stabilitate, care se determină prin aplicarea procentului de 15% asupra valorii rezultate din însumarea salariului de bază cu indemnizaţia pentru învăţământul special prevăzută la lit. a) şi cu gradaţia de merit prevăzută la lit. b), pentru personalul care are o vechime neîntreruptă de 10 ani în învăţământ;

d) la cuantumul salariului calculat conform lit. a)-c) se adaugă cuantumurile compensaţiilor tranzitorii aferente lunii iulie 2016.

(6) În situaţia în care salariile determinate potrivit alin. (1) şi (4) sau, după caz, alin. (5) sunt mai mici sau egale cu salariile de bază aferente lunii iulie 2016, se păstrează salariile de bază aferente lunii iulie 2016.

(7) Cuantumul brut al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, altele decât cele prevăzute la alin. (4) şi (5), aferente personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cum ar fi spor practică pedagogică, spor predare simultană şi indemnizaţie zone izolate, stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, cu modificările ulterioare, se menţine la acelaşi nivel pentru aceeaşi funcţie, grad didactic, tranşă de vechime în învăţământ şi gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic din învăţământ, respectiv grad/treaptă şi gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă pentru personalul didactic auxiliar, cu cel ce se acordă pentru anul şcolar 2015-2016, scrie romaniatv.net.

Practic, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învăţământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei şi aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanţei”. Majorarea salarială de 15% se va aplica şi personalului din inspectoratele şcolare, în această categorie fiind inclus personalul administrativ.

Totodată, angajaţilor din sistemul de asistenţă socială li se vor mări salariile în medie cu 15%. Cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.

Începând cu aceeaşi dată, salarizarea personalului din cadrul Caselor de Asigurări de Sănătate Judeţene, a municipiului Bucureşti şi din cadrul Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti se stabileşte de la nivelul de 85% din salariile stabilite la nivel central pentru personalul CNAS, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin al preşedintelui CNAS. Stabilirea nivelului drepturilor salariale ale personalului menţionat mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui CNAS, mai prevede amendamentul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *