Skip to content
Economie

Crește numărul băncilor care intenționează să acorde credite cu garanția OPTIMM oferită de FNGCIMM

b365.ro

Antreprenorii care au în plan să acceseze rapid credite pentru finanțarea nevoilor pentru capital de lucru au posibilitatea de a se adresa unui număr de 13 bănci comerciale, tot mai mulți finanțatori semnând Convenții de lucru și introducând în portofoliul lor de produse finanțările cu garanția OPTIMM oferită de FNGCIMM.

Finanțările pot avea valori maxime cuprinse între 250.000 lei și 500.000 lei. Procentul maxim de garantare este de 80% din valoarea creditului iar valoarea maximă a garanției este cuprinsă între 200.000 lei și 400.000 lei, în funcție de tipul convenției pentru care a optat fiecare finanțator.

Perioada maximă de garantare este de  24 luni, cu posibilitate de prelungire pe perioade consecutive de max. 24 luni.

În completarea garanției Fondului, se solicită fideiusiunea administratorilor și/sau asociaților IMM-ului beneficiar, care să acopere cel puțin valoarea finanțării garantate.

Procesul de accesare a unei finanțări garantate este simplu: finanțatorul analizează solicitarea de credit și, după ce aprobă finanțarea cu garanția OPTIMM, va transmite solicitarea de garantare către FNGCIMM. Solicitarea de garantare va fi analizată, garanția va intra în vigoare după aprobare și, in baza garanției FNGCIMM, finanțatorul va semna contractul de credit.

Garanția OPTIMM poate fi acordată oricărei întreprinderi mici sau mijlocii definite în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, cu modificările și completările ulterioare (inclusiv start-up).

Produsul de garantare OPTIMM este o soluție de garantare simpă și rapidă creată pentru companiile dinamice care au nevoie de flexibilitate și rapiditate în susținerea nevoilor lor punctuale de finanțare. Ea permite în principal diminuarea riscului de credit și implicit accesarea mai ușoară a creditelor de la cele mai importante instituții financiare din România și asigură o aprobare operativă a garanției.

Lista băncilor comerciale care acordă finanțări utilizând garanția OPTIMM se regăseste pe site-ul FNGCIMM, www.fngcimm.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *