Creștere a despăgubirilor plătite de asiguratori în regiunea de vest. România stă încă prost la capitolul asigurări

Sursa foto: Unsplash

Este din ce în ce mai clar cât de important este să ai o asigurare, mai ales în fața schimbărilor climatice și a evenimentelor naturale devastatoare. Am văzut cu toții ce ravagii poate face natura, cum a fost cazul recent al furtunii violente de pe litoralul românesc, care a distrus totul în cale, lăsând în urmă pagube semnificative.

În fața unor astfel de calamități, o asigurare poate face diferența între a pierde totul sau a-ți recăpăta rapid stabilitatea financiară și materială.

România stă încă destul de prost la capitolul asigurări, iar mulți dintre cetățeni nu optează nici măcar pentru asigurările obligatorii. Totuși, există persoane care aleg să-și protejeze locuințele cu polițe facultative, iar exemplele de despăgubiri substanțiale nu sunt puține.

Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut pentru asigurările facultative de locuințe a fost de 514.000 de euro. Aceasta reprezintă cea mai mare despăgubire înregistrată în ultimii cinci ani, fiind de două ori mai mare decât cea din 2022 și de patru ori mai mare decât cea din 2021.

Desigur, era de așteptat că Regiunea Bucureșți-Ilfov să conducă în topul despăgubirilor plătite la modul general, având în vedere că aici se află cea mai mare aglomerare urbană din țară.

În ultimii patru ani, această regiune a înregistrat cele mai mari valori absolute ale despăgubirilor, cu un total de 113 milioane de lei plățiți de companiile de asigurare, fiind înregistrată o creștere cu 43% față de 2022.

Ceea ce atrage atenția este creșterea spectaculoasă a despăgubirilor plătite în Regiunea Vest. În baza asigurărilor pentru companii și locuințe, despăgubirile au ajuns anul trecut la 82 de milioane de lei, față de 26 de milioane în 2022, marcând o creștere impresionantă de 215%.

Aceasta reprezintă cea mai importantă dinamică la nivelul tuturor regiunilor de dezvoltare ale țării, o creștere semnificativă care arată cât de grav au fost afectate aceste zone de diverse calamități și cât de importantă este protecția financiară.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: