Creștere alarmantă a numărului de persoane casnice

Institutul National de Statistica
Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Conform ultimelor date INS, peste 1,2 milioane de români se autodeclară casnici, însă realitatea este alta. Spre exemplu, o fostă coafeză, acum lucrează la negru, sperând să-și deschidă propriul salon. Situația ei nu este singulară, întrucât economia gri pare să încurajeze astfel de activități neoficiale.

Statisticile arată o creștere alarmantă a numărului de persoane casnice. Este de notat că între cele două recensăminte realizate de INS, numărul casnicelor, din grupele de vârstă 45-49 de ani, s-a dublat, numarul celor de 50-54 de ani a crescut de 1,7 ori, iar la 60-64 de ani numărul persoanelor casnice s-a triplat.

Cele mai mari ponderi cu astfel de cazuri din România sunt în Suceava, Caraș-Severin și Botoșani, în timp ce în zone urbane, precum București, Cluj sau Brașov, această tendință este mai puțin pronunțată.

Un studiu norvegian relevă că a fi casnic este o practică minoritară, cel mai des asociată cu persoanele cu un nivel scăzut de educație, cu probleme de sănătate, cu familii numeroase sau cu parteneri ce dispun de venituri substanțiale.

În Europa, peste 90% dintre mame dedică cel puțin o oră zilnic treburilor casnice, față de doar 30% dintre bărbați. Acest lucru reflectă rolurile de gen tradiționale și impactul nivelului de educație când vine vorba despre ce gen are ce de făcut.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL