Creșterea salariului minim de la 1 iulie: „România, singura țară din Europa cu un deficit bugetar ca în pandemie”

Sursa foto: X

Unii angajați din sectorul bugetar vor primi o majorare de salarii de 10%. O parte a lor consideră că majorarea nu e consistentă, alții se plâng că n-au fost și ei incluși în Ordonanță. Impactul bugetar va fi de peste un miliard de lei. Asta în contextul în care presiunea pe buget oricum e mare.

Analistul economic Bogdan Glăvan a analizat, pentru PS News, ce înseamnă aceste măsuri:

„Ministerul Muncii ar fi trebuit să fundamenteze orice astfel de politică de creștere a salariului minim. În subordinea Guvernului există un institut de cercetare. Este o agenție unde sunt 50 de cercetători pe care nu-i ascultă nimeni. Și da, pe care îi plătim, evident.

Și atunci e nevoie de o manieră profesionistă, serioasă de a aborda chestiune asta. Nu, hai să creștem, dar mâine te răzgândesti. Acum vedem că au stabilit și deducerea aceea de 300 lei pentru angajatori (300 lei de la salariul minim care să nu fie impozitați) În această situație, statul scoate banii, pentru că, pe de o parte, îl obligă pe angajator să mărească salariile, pe de altă parte însă nu colectează impozitul aferent celor 300 lei.

Probabil că dacă punem în balanță și creșterea cheltuielilor pentru bugetarii care sunt pe salariul minim și pentru cele ale căror venituri cresc, că urmare a și salariului minim, probabil că avem o cheltuială bugetară, dar nu știm exact lucrul ăsta, pentru că absolut nimeni nu ne spune nici de la Finanțe, nici domnul Ciolacu. E total secret”.

Ce se va întâmpla după majorările bugetare?

„Evident că înseamnă cheltuieli publice mai mari. Asta înseamnă că vom avea un deficit bugetar mai mare decât cel planificat la începutul anului. La începutul anului, când s-a făcut legea, bugetului despre care s-a văzut iarăși că n-are nicio valoare, e o simplă lege care s-a aruncat la Guvern. Au urmat noi și noi ordonanțe care au mărit cheltuielile publice care nu au fost prinse în Legea bugetului. Atunci întrebarea pe care și-o pună orice om serios este: De ce deviază Guvernul de la Legea bugetului și mai ales cum poate să devieze și să susțină în același timp că nu e nicio deviere, adică deficitul va rămâne același.

Deficitul nu va rămâne același din moment ce în fiecare lună mai dai în stânga și în dreapta și atunci vom avea un deficit din ce în ce mai mare”.

Avem un deficit ca în pandemie

„România e singura tară din Europa care are un deficit bugetar ca în pandemie și va trebui micșorat. Și micșorarea se va face dacă rămâne la putere aceeași forță? Aceeași filozofie de guvernare se va face prin creșterea taxelor?”

Am fost păcăliți cu cea mai mare reformă bugetară

„Motivul pentru care nu s-a făcut nimic un an de zile este acela că birocrația, adică nomenclatura din administrație este cea care controlează, de fapt.

Nu poți să concediezi și nu poți să tai salarii brambura, adică sau dintr-o bucată, așa peste tot.

Este evident că în școli ai nevoie de profesori, în armată ai nevoie de militari, în administrație, ai nevoie de oameni competenți.

Prin urmare este o aiureală, o prostie să pui îngheți salariile sau să dai afară 10% din personal.

Asta poți s-o faci într-un moment de criză, cum s-a întâmplat în 2020, deci, pe termen scurt, dar nu poți s-o faci, altfel. Asta nu e o politică. Tu ai nevoie să atragi oameni în administrație, ai nevoie să atragi oameni competenți în educație sau în spitale și atunci trebuie să lași salariile libere. Adică trebuie să plătești salarii chiar mai mari decât în prezent”, este opinia analistului economic.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: