Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat, luni, că aproape 34 de milioane euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene au fost aprobate de Comisia Europeană pentru acoperirea pagubelor cauzate de seceta din 2022 din România.
„Aproape 34 de milioane euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene acordate României pentru repararea pagubelor cauzate de seceta gravă în 2022! Comisia Europeană a aprobat, astăzi, acest ajutor pentru perioada martie – august 2022, în care România a fost afectată de o secetă severă, cauzată de precipitaţiile reduse. Acest lucru a avut consecinţe pe scară largă, cum ar fi eşecul culturilor, incendiile forestiere şi lipsa apei curente pentru populaţia din multe regiuni. În calitate de Comisar European, dar şi ca membru al Parlamentului, Raportor din partea Comisiei pentru Control Bugetar a Parlamentului European pentru Regulamentul privind folosirea Fondului de Solidaritate, am pledat pentru o mai mare flexibilitate a acestui instrument. Totodată, am subliniat necesitatea un control mai riguros pentru a ne asigura că banii merg acolo unde este realmente nevoie de aceste fonduri”, a arătat Corina Creţu, pe Facebook.
Parlamentarul european şi-a exprimat satisfacţia că şi în actualul mandat Comisia Europeană este sensibilă la necesităţile statelor membre în depăşirea perioadelor dificile şi ca, mai nou, acest Fond va putea fi utilizat şi în cazul crizelor medicale.
„În 2019, am aprobat, în calitate de Comisar European pentru Politica Regională, un ajutor financiar de 8,2 milioane euro pentru regiunea Nord-Est a României, afectata de inundaţii’, a precizat Corina Creţu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News