România profundă: mult-mult sânge, zilele astea. București, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj. Crimă, dublă crimă, tâlhărie cu crimă, conflict spontan. În aproape toate cazurile, criminalii luaseră ceva. Unul alcool, restul droguri.
Sistemul de control: varză. Poliția locală, poliția, jandarmeria, serviciile secrete s-au autoincendiat. În sistem mai intră doar amantele, pilele și mediocrii, în timp de oamenii antrenați, școliți și cu experiență pleacă din sistem, sătui de tâmpeniile amantelor, pilelor și mediocrilor, dar și pentru că dacă mai merg un an-doi la serviciu se vor pensiona cu pensii mai mici.
Leadership-ul politic: tăcere. Absolut nimic nu auzi pe tema legăturii dintre droguri și violență. Cu excepția parlamentarilor REPER, desigur, care luptă în aceste zile pentru dezincriminarea consumului de droguri ușoare. Cumva e chiar bună această totală desincronizare: istoria va șterge cu totul secta Martorii lui Cioloș.
Noi ce naiba facem? Ne luăm un spray, o bâtă, un pistol cu bile? Ne însoțim copiii, iubitele, soțiile peste tot, chiar și când se duc să-și facă unghiile? Nu mai permitem nici unui zugrav să ne treacă pragul fără să avem acolo un bodyguard?
Mai las aici o întrebare: ce ai de gând să votezi, anul viitor, pe cine ai trimite la putere într-o țară în plină campanie de sărăcire, cu o inflația galopantă, unde corporațiile controlează prețurile, autoritățile au pierdut inițiativa pe stradă, iar traficanții de droguri și de carne vie par să controleze justiția? Chiar sunt curios.
Autor
-
Bogdan Stoica, editorialist PS News. Fost jurnalist în presă locală și națională autor de cărți de educație istorică, fotografie, relații în prezent fotograf, consultant de imagine, publicist
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News