Skip to content
Politică

CRIMĂ în Călărași: Doi bătrâni și fiica acestora, UCIȘI de trei tineri dintr-un centru de plasament

Trei tineri instituţionalizati în centrul de plasament de la Perişoru, din judeţul Călăraşi, sunt suspectati că au omorât doi bătrâni şi pe fiica acestora, după care au fugit cu maşina familiei ucise. Unul dintre suspecţi fusese în plasament la victime. Tinerii au fost prinşi, fiind audiaţi de poliţişti.

Tripla crimă s-a petrecut într-o casă din municipiul Călăraşi,  în cursul serii de luni.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Călăraşi,  Bianca Ghiveci,  a declarat pentru News.ro că un bătrân în vârstă de 82 de ani,  soţia acestuia în vârstă de 80 de ani şi fiica lor în vârstă de 58 de ani au fost găsiţi înjunghiaţi,  iar autoturismul familiei a fost sustras.

Principalii suspecţi sunt trei tineri cu vârste de 17 ani,  instituţionalizati în centrul de plasament de la Perişoru. Unul dintre ei a stat pentru o perioadă în plasament la familia ai cărei membri ai fost omorâţi, potrivit news.ro. Toţi cei trei au fost prinşi şi se află în custodia poliţiei,  urmând ca anchetatorii să propună,  în urma audierii,  măsuri preventive în privinţa lor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *