Cei care nu au intrat la facultate în sesiunea din vară au profitat de locurile rămase libere la universitățile din țară, deși nu aveau șanse mari să prindă un loc la buget. Vestea bună este că din această toamnă au apărut multe specializări noi.
Andreea, în vârstă de 23 de ani, a venit din Piatra Neamț pentru a se înscrie la Facultatea de Filosofie și Științe Social Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Tânăra, care are o poveste impresionantă de viață, a optat pentru asistență socială.
„Eu am rămas orfană de ambii părinți la vârsta de 16 ani. Am crescut singură și nu aș vrea că și alți copii să treacă prin aceste sentimente”, a declarat ea pentru știrileprotv.ro.
Alți candidați și-au depus dosarul din lipsă de opțiuni. De exemplu, un tânăr a aplicat la Facultatea de Economie şi Administrarea afacerilor.
„M-am gândit să intru la această facultate din cauză că mai mulți prieteni mi-au recomandat. Deja am peste 10 prieteni de la mine din sat care au intrat deja la facultatea asta”, a spus el.
Cu toate acestea, sunt facultăți unde, pentru această sesiune, nu au mai fost locuri.
„Nu mai avem locuri disponibile la Facultatea de Informatică și nici la Facultatea de Drept”, a declarat lectorul Universitar dr. Sorin Mocanu, prorector Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași.
Prof. dr. Geranrd Jităreanu, rector Universitatea de Științele Vieții Iași a declarat pentru sursa citată că în acest moment facultatea are scoase la concurs 101 locuri la buget ți 167 locuri la taxă.
Și la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj-Napoca sunt peste 7.000 de locuri cu taxă la Antropologie, Teologie și Etnologie.
Tot în Cluj, la Universitatea de Medicină și Farmacie, a apărut o specializare nouă – cosmetică medicală și tehnologia produsului cosmetic. Timp de trei ani, tinerii vor fi pregătiți pentru a lucra în saloane cosmetice, în producție ori cercetare.
„Am scos, pentru început, 20 de locuri bugetare și 30 de locuri la taxă pentru primul an”, a declarat rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu.
Criminalistică și Inteligența Artificială -în limba engleză- sunt două specializări noi, din această toamnă, la Universitatea de Vest din Timișoara.
„Este unic în România, m-a fascinat mereu partea asta de criminalistică, sincer, inițial am vrut să merg în afară, doar că nu mi-am putut permite, și atunci este perfect că s-a băgat acum în septembrie”, a declarat o candidată la Universitatea de Vest din Timișoara.
La Universitatea Politehnică Timișoara, cele mai căutate specializări au fost la Facultatea de Automatică și Calculatoare.
„Mediul economic care a început să solicite ingineri, ceea ce e evident pe piața muncii, ulterior gradul de angajabilitate al absolvenților, care acum se ridică la 90% și apoi, nu în cele din urmă, că diploma e recunoscută în străinătate”, a explicat Alina Dumitrel, prorector Universitatea Politehnică Timișoara
Iar la cele 11 facultăți ale Universității de Vest din Timișoara, cele mai multe locuri libere sunt la specializări precum Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor, sau la Finanțe și Bănci.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News