Fostul președinte al PNL Crin Antonescu a declarat, joi, că din punctul său de vedere va fi validat candidat al coaliției la alegerile prezidențiale și că deciziile în forurile statutare ale partidelor urmează să fie luate la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie.
”S-a stabilit o dată a alegerilor, care înțeleg că va fi formalizată în proxima ședință de Guvern, cred că luni, nu știu exact, și, de asemenea, din discuțiile pe care le-am avut și cu domnul prim-ministru și cu domnul președinte Bolojan am înțeles că într-un calendar care l-au pregătit undeva pe la sfârșitul lunii, începutul lunii februarie, aceste decizii să fie luate în forurile pe care statutul partidelor le prevede”, a declarat Antonescu la Antena 3.
El a fost întrebat și despre sondajele în care atât el, cât și alți politicieni, precum Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Victor Ponta, vor fi măsurați.
”Pe mine nu mă deranjează sub nicio formă faptul că dânșii fac sondaje. Eu aștept doar decizia pe care cu sondaje, cu tot ceea ce pot să constituie elemente ale deciziei, să le ia în considerare și să o ia la sorocul stabilit. (…) Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante. Se poate întâmpla orice. Eu nu am pretins niciodată să nu se facă vreun sondaj sau să fiu eu neapărat desemnat. Am spus doar că este foarte bine pentru toată lumea, în primul rând pentru aceste partide, ca decizia să fie luată cât mai repede. Faptul că mai multe personalități (…) sunt măsurate în sondaje, asta este treaba partidelor. Nu am nici cea mai mică problemă cu acest lucru”, a răspuns Antonescu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News