Crin Antonescu explodează după ce Nicușor Dan a cerut candidat unic: Dacă nu are șanse, să se retragă!

Sursa foto: Inquam Photos

Candidatul coaliției de guvernare la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat vineri, 4 aprilie, că nu vede sensul unor negocieri între candidați și a menționat că voturile nu le aparțin acestora, ci cetățenilor. Întrebat dacă a discutat cu Elena Lasconi și Nicușor Dan, Antonescu a răspuns că, în opinia sa, un candidat care nu consideră că are șanse ar trebui să se retragă cu demnitate, nu să încerce negocieri.

„Încerc să mă gândesc dacă am vorbit vreodată, orice. M-am salutat o dată cu domnul Nicuşor Dan. Eu plecam şi el venea sau invers, nu are importanţă, dintr-o televiziune. Cu doamna Lasconi, eu ieşeam dintr-o emisiune, de-asemenea ne-am salutat. N-am discutat nimic”, a spus Crin Antonescu, la Reşiţa.

Declarațiile sale vin în contextul în care în spațiul public au apărut speculații privind posibile alianțe și strategii de retragere în vederea consolidării șanselor unui candidat unic pro-european.

„Sigur că, oricând în viaţa asta voi avea vreo treabă la Primăria Generală, dacă voi fi preşedinte şi voi putea să-l ajut pe primarul general sau pe primăriţa Câmpulungului sau Câmpuluilung, cum vreţi să-i spuneţi, cu cea mai mare plăcere. În calitate de candidaţi, nu văd ce putem negocia, pentru că nu avem voturile acasă la noi. Nu avem voturile. Voturile sunt la cetăţeni”, a menţionat el.

Crin Antonescu este de părere că propunerea de retragere a unora dintre candidați este un truc.

„Dacă cineva consideră că nu are şanse şi doreşte să sporească, cum a făcut domnul Ludovic Orban, se retrage cu demnitate şi nu face negocieri pe chestiunea asta. Deci eu cred că oricum e un truc şi n-am avut astfel de discuţii”, a mai spus Crin Antonescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: