Crin Antonescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale din partea coaliției de guvernare PSD-PNL-UDMR, a reacționat marți în urma victoriei lui Nicușor Dan în al doilea tur de scrutin.
Crin Antonescu, reacție după victoria lui Nicușor Dan
Acesta a scris într-o postare pe Facebook că Nicușor Dan urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată, după ce “rețeaua securistico-propagandistică din spatele său” a câștigat din nou.
“Dl. Dan este noul președinte al României. Un președinte legitim, având în vedere cele peste 6 milioane de voturi primite din partea segmentului electoral (majoritar, din fericire) speriat de riscul pierderii statutului de țară occidentală al României.
Acestea fiind spuse, rămân, punct cu punct, la aprecierile și previziunile din ultima postare, dinainte de finala „horror”. Rețeaua securistico-propagandistică din spatele dlui Dan a câștigat din nou și urmează să exercite o putere mai mare, mai proaspătă și mai puternic legitimată”.
Crin Antonescu a nominalizat care vor fi primele ținte ale lui Nicușor Dan: partidele, justiția și presa.
“Încă de la turul doi al campaniei am putut observa o previzionare a ceea ce ar putea deveni partide importante și zdrobitoarea majoritate a presei pentru o bună bucată de vreme. Iar în privința justiției, fostul candidat N. Dan vorbea limpede despre posibilitățile președintelui de a o „influența”.
Așa se face că, simplu spus, pentru cei care nu vor să joace în acest scenariu bine pregătit, rămâne o misiune complicată și aparent paradoxală: apărarea democrației reale, a drepturilor și libertăților – în special cea de exprimare”.
Crin Antonescu a mai scris că există trei priorități:
“1. să decidem dacă, în fața ofensivei neomarxiste și globaliste, abandonăm – cum s-a făcut de ani buni – reprezentarea dreptei conservatoare în seama AUR. Cu alte cuvinte, să decidem dacă este cazul ca, măcar acum, prin transformarea unui partid existent sau prin apariția unuia nou, să avem o exprimare democratică solidă, coerentă doctrinar și comportamental a dreptei autentice (și nu a etichetei asumate fraudulos de globaliștii neomarxiști din USR și PNL)
2. să încurajăm și să practicăm toate formele legale de exprimare, în interiorul și mai ales în afara mass-mediei mainstream
3. să nu ne lăsăm intimidați de valul populist și agresiv care, pentru o vreme, însoțește câștigătorii alegerilor și propaganda lor.
În ceea ce privește punctele 2 și 3, le spun tuturor celor care au avut și au încredere în mine că voi vorbi, oriunde și oricând va fi posibil. În ceea ce privește punctul 1, cred că oamenii deja implicați în scena politică trebuie să-și ia deciziile ACUM. Iar cei care nu au făcut politică până acum ar face bine să se întrebe dacă nu este cazul să o facă. Eu cred că este.
Curaj, prieteni! Pe curând!”, a scris Crin Antonescu.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News