Fostul președinte PNL, Crin Antonescu, a fost prezent, duminică, la Școala Generală Nr. 73, „Barbu Delavrancea” pentru a-și exprima votul.
Liberalul a fost întrebat de jurnaliștii prezenți dacă a returnat votul împrumutat de la Victor Ponta în anul 2009, iar acesta a transmis că nu, afirmând că votul acela nefiind chiar un împrumut pentru că nu l-a anunțat.
„Nu, votul acela nu a fost chiar un împrumut pentru că nu m-a anunțat”.
„Am venit astăzi la vot din respect pentru acest drept fundamental, care este până la urmă cel mai important câștig al nostru din ultimii 25 de ani, și din solidaritate cu toți compatrioții care astăzi își exprimă un vot, indiferent cu cine votează, își pun în vot o speranță”, a declarat Crin Antonescu.
Premierul Victor Ponta a spus, în urmă cu câteva luni, că în 2009 a votat in primul tur al alegerilor prezidențiale cu Crin Antonescu, iar in al doilea cu Mircea Geoana.
A votat cu Melescanu
a votat ALB!
respect Crin
Crin Antonescu a inviat ? Nu stiam….
Adevarat a inviat……:)
Pai daca n-a votat cu PONTA ,cu JOhanis n-a votat ca asa s-a exprimat,cu Tariceanu nu-l lasa partidul,atunci cu Macovei?
Eu cred ca a adormit un pic in cabina de vot si a plecat. Ia vedeti, nu a luat cu el din greseala si stampila de vot ? :))