Skip to content
Politică

Cristian Bușoi a găsit soluția! Factura la căldură s-ar putea ieftini cu 30%

Prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal are soluția pentru reducerea facturii la energie termică pentru locuitorii Capitalei.

Astfel, liberalul promite o ieftinire cu până la 30% dacă se încep niște lucrări de modernizare și se respectă anumiți pași de către Administrația locală, potrivit unui comunicat de presă remis redacției PSnews.ro. 

Redăm integral comunicatul de presă al lui Cristian Bușoi.
„Factura la căldură se poate ieftini cu 30%!

Factura la energie termică este o povară foarte mare pentru majoritatea bucureștenilor. Ea reprezintă, în prezent, peste 25% din salariul minim pe economie (peste 300 de lei poate însuma întreținerea pentru căldură și apă caldă a unei familii care locuiește la bloc într-un apartament cu două camere). De mai mulți ani, bucureştenii primesc energie termică scumpă, pe care o plătesc de două ori, o dată prin factură și încă o dată indirect, prin bugetul primăriei.

Energia pe care o primesc provine dintr-un sistem de termoficare învechit, în care se pierde un sfert din totalul cantităţii de energie. Ani la rând, administraţiile Capitalei au subvenţionat risipa și nu au luat nicio măsură pentru a eficientiza operatorul de energie termică (RADET) și furnizorul de energie termică (ELCEN).

ELCEN deține centrale vechi, ineficiente, cu excepția uneia, care a fost modernizată de curând. Aceste unități au fost puse în funcțiune între anii 1970 şi 1980, iar durata lor de viață este depășită. În acelaşi timp, din cauza infrastructurii vechi, operate de RADET, se risipesc anual zeci de milioane de lei.

Iată ce trebuie făcut pentru a stopa risipa:

Modernizarea infrastructurii. Investiții în cei aproape 4000 de km de infrastructură – 180 milioane de euro, bani europeni, și 180 milioane euro, bani de la buget, eșalonați pe 4 ani;

Construirea pe bani europeni a incineratorului de deșeuri care va produce în cogenerare căldură ieftină;

Eficientizarea RADET și funcționarea în sistem integrat– costurile cu personalul, achizițiile supraevaluate, corelarea furnizării agentului termic cu temperaturile exterioare, mai ales pe durata perioadei de tranziție toamnă/primăvară, stabilirea unui prag minim de confort, monitorizarea funcționării punctelor termice.

Eficientizarea ELCEN- funcționarea cazanelor de apă fierbinte (CAF) doar în condiții meteo deosebite, montarea unor cazane dimensionate la capacitatea de deservire a punctului termic în zonele strategice (Colentina) și în punctele termice, promovarea investițiilor în ciclu combinat;

Subvenția de 50% din bugetul Primăriei Capitalei trebuie menținută doar pentru consumatorii casnici, nu și pentru firmele private sau instituții.

Investiții în regim public-privat. Încurajarea investițiilor private în noi capacități de producție, mai ales în zonele care se află departe de centrele de producție deja existente;

Reabilitarea termică a blocurilor într-un ritm susținut”, searată în comunicatul de presă al lui Cristian Bușoi.

 

2 comentarii la “Cristian Bușoi a găsit soluția! Factura la căldură s-ar putea ieftini cu 30%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *