Skip to content
Europa Politică

Cristian Bușoi, ales vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din PE

facebook.com

Eurodeputatul liberal Cristian Bușoi a fost ales, miercuri, la Bruxelles, vicepreședinte al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară din Parlamentul European. El a obținut 58 de voturi ”pentru”, din 73 posibile.

”Pentru prima data în istorie, această comisie este cea mai numeroasă din Parlamentul European, un mesaj clar pentru cât de serios se vor trata, în viitor, problemele legate de mediu, de biodiversivitate și de schimbări climatice. 

Misiunea mea va fi ca problemele de sănătate din UE să devină o prioritate la fel de importantă pentru Comisia ENVI.

În plus, mă voi bate pentru câteva obiective la care m-am angajat și în campania electorală: sprijin pentru construirea spitalelor regionale, eradicarea cancerului la copii, digitalizarea sistemelor de sănătate și interconectarea acestora, o strategie europeană pentru combaterea infecțiilor intraspitalicești și, la fel de important, atragerea de bani europeni necesari programelor de informare și screening pentru combaterea cancerului și a hepatitelor virale”, a scris Cristian Bușoi pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *