Skip to content
Politică

Cristian Bușoi: Comisia Europeană va lansa ”Inițiativa privind ajutorarea copiilor cu cancer”

Inquam Photos / George Călin

Europarlamentarul Cristian Bușoi, președintele Intergrupului de Luptă Împotriva Cancerului din Parlamentul European și negociatorul PE pentru programul de sănătate al UE, salută răspunsul primit din partea Comisiei Europene la scrisoarea trimisă împreună cu eurodeputatul PNL Rareș Bogdan, în care cei doi cereau garanții pentru schimbări majore în tratamentul și îngrijirea copiilor bolnavi de cancer.

„Lupta împotriva cancerului pediatric este o prioritate a Planului European pentru Combaterea Cancerului. Este răspunsul ferm pe care l-am primit de la comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, în urma unei scrisori pe care i-am adresat-o împreună cu colegul meu, eurodeputatul Rareș Bogdan”, se arată în comunicatul oficial.

" "
" "

Astfel, UE lansează “Inițiativa privind ajutorarea copiilor cu cancer” pentru acces rapid la depistare, diagnostic și tratament. Mai exact, comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, subliniază că “Planul european de combatere a cancerului sprijină cercetarea și noi soluții de tratament și de îngrijire pentru copiii și adolescenții care trăiesc cu cancer, iar Comisia va lansa și „Inițiativa privind ajutorarea copiilor cu cancer” pentru a asigura accesul copiilor la servicii rapide și optime de depistare, diagnosticare, tratament și îngrijire.

Potrivit europarlamentarului Cristian Bușoi, scopul acestei scrisori a fost obținerea unor garanții de la Comisie că va finanța cercetarea pentru descoperirea de noi medicamente pentru tratarea, fără reacții adverse, a cancerului la copii și va acționa ferm pentru reducerea inegalităților care există astăzi între Estul și Vestul Europei în ceea ce privește accesul la îngrijire și tratament pentru copiii și tinerii care suferă de cancer.

Peste 35.000 de copii și tineri sunt diagnosticați cu cancer în fiecare an. În unele state membre, rata de supraviețuire a copiilor bolnavi este mult mai mică decât în alte țări ale UE, lucru care ne demonstrează că trebuie acționat urgent.

„Comisia este conștientă de diferențele considerabile dintre statele membre și din interiorul acestora, precum și dintre grupurile socioeconomice de populație în ceea ce privește accesul la prevenirea cancerului și la îngrijiri medicale”, a mai transmis Cristian Bușoi.

Planul european de combatere a cancerului conține acțiuni ambițioase care abordează inegalitățile la nivel orizontal în cadrul celor patru piloni ai săi: prevenire, depistare timpurie, diagnosticare și tratament și calitatea vieții pacienților cu cancer și a persoanelor care au supraviețuit acestei boli.

În același răspuns, comisarul Kyriakides mai spune că Planul European pentru combaterea cancerului include acțiuni pentru monitorizarea, îngrijirea sănătăți și susținerea pe termen lung a copiilor și tinerilor care au învins boala: „Începând din 2017, Comisia a sprijinit pacienții care suferă de cancer pediatric prin intermediul Rețelei europene de referință (RER) privind cancerul pediatric (PaedCan), care oferă consiliere privind formele rare de cancer, tumorile hematologice maligne și bolile neoplazice ereditare. PaedCan reprezintă un important pas înainte în abordarea accesului la tratament la nivel de state membre și este o bună ilustrare a modului în care punerea în comun a resurselor la nivel european poate contribui la depășirea barierelor cu care ne confruntam la nivel național și european”, a mai transmis comisarul.

2 comentarii la “Cristian Bușoi: Comisia Europeană va lansa ”Inițiativa privind ajutorarea copiilor cu cancer”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *