Skip to content
Politică

Cristian Bușoi desființează un proiect al Gabrielei Firea: Ajută doar firmele mari de taxi

ziare.com

În ședința de joi, 23 august, Consiliul General al Capitalei va discuta o propunere a edilului-șef Gabriela Firea care vrea ca toate autorizațiile pentru practicarea acestei meserii În București să expire în 29 februarie 2020. Pentru șoferii ale căror licențe de taxi expiră până atunci, a fost elaborat un regulament special, cu valabilitate limitată.

Cristian Bușoi critică proiectul Gabrielei Firea printr-o postare pe pagina personală de Facebook întrucât „va crea o abrambureală în plus pe piața taximetriei şi va ajuta doar firme mari, „prietene”, prin impunerea unor condiții de autorizare care orientează taximetriștii independenți spre dispecerate”. Mai mult, anunță că PNL va vota împotriva mai multor proiecte care se află pe ordinea de zi a CGMB.

„Proiectul administraţiei PSD-Firea de preschimbare a autorizaţiilor de taxi care expiră înainte de 29.02.2020, o dubioşenie, care ajută firmele mari de taxi

Administraţia PSD-Firea revine pe ordinea de zi a CGMB cu proiectul privind preschimbarea autorizaţiilor de taxi a căror valabilitate expiră anterior datei de 29.02.2020, deşi PNL a solicitat punerea în transparenţă a proiectului, iar primăria condusă de dna Firea s-a făcut că uită să publice proiectul pentru a putea fi analizat de toţi cei interesaţi.

Sub pretextul nevoii de „dimensionare a numărului real de taxiuri” din București, proiectul va crea o abrambureală în plus pe piața taximetriei şi va ajuta doar firme mari, „prietene”, prin impunerea unor condiții de autorizare care orientează taximetriștii independenți spre dispecerate.

De altfel, există câteva sute de autorizaţii care au expirat (din noiembrie 2017 sau din mai 2018), pentru care oamenii au cerut prelungirea, iar primăria nu a găsit timp să răspundă în termen.

Procedura de autorizare este intenționat amestecată și neclară, ca să mai ajute pe cine trebuie:
1. prevederile folosesc unor taximetriști a căror licență a fost suspendată, care acum circulă cu un certificat de grefă şi care prin acest proiect al Primăriei obţin, practic, o confirmare a autorizaţiei.

2. solicitarea unor documente inutile, cum este cazul autorizaţiilor de transport în original, va crea premise pentru ca Primăria să respingă autorizarea.

3. este neclar termenul de depunere a solicitării autorizației, oamenii dnei Firea propunând ca autorizațiile de taxi să fie preschimbate “până la data declanșării de atribuire în gestiune delegată, procedură ce va fi demarată în anul 2020”, după cum argumentează Primăria.

PNL va vota împotriva mai multor proiecte de pe ordinea de zi a CGMB din 23 august, comunicarea publică a motivelor deciziei PNL pe fiecare vot urmând să fie făcută publică la momentul ședinței CGMB”, transmite europarlamentarul PNL Cristian Bușoi pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *