Skip to content
Politică

Cristian Bușoi, fostul șef CNAS, despre criza din sănătate: Există nevoi mari de finanțare EXCLUSIV

Se preconizează o nouă criză în sistemul de sănătate, după ce medicii de familie au anunțat că refuză să încheie contractele prin care serviciile medicale vor fi decontate începând cu 1 iulie. Cadrele medicale sunt revoltate deoarece nu au fost chemate la consultările pe marginea noului Contract-cadru aprobat de Guvern săptămâna trecută.

În urma acestui conflict, cel mai mult vor avea de suferit pacienții, care ar putea fi nevoiți să scoată bani din buzunar pentru trimiteri, rețete și consultații.

CITIȚI ȘI: O nouă criză în sănătate? Pacienții ar putea fi nevoiți să plătească medicii de familie

Cristian Bușoi, fostul șef al CNAS, a vorbit pentru PSnews.ro despre aceste neînțelegerile dintre medicii de familie și Guvern.

„Contractul-cadru a fost amânat pentru data de 1 iulie tocmai pentru că au fost nemulțumiri, în primul rând, la medicii de familie. Cred că e nevoie de un dialog foarte clar cu medicii de familie, între Guvern și medicii de familie. Nu ar fi în regulă dacă nu ar fi fost invitați la consultări. Cred că e o chestiune legată de finanțare. Acolo lucrurile nu pot fi schimbate în mod radical, în acest moment, doar pentru medicina primară”, a declarat europarlamentarul Bușoi.

De asemenea, Cristian Bușoi a precizat că „există nevoi mari de finanțare” pentru întregul sistem de sănătate.

„Pe noile reglementări, valoarea punctului și prin urmare valoarea contractelor medicilor de familie va crește. Mai puțin decât ar merita în mod normal, dar în raport cu posibilitățile bugetului și cu ceea ce își permite România să investească. Mai mult decât atât, există nevoi mari de finanțare în sistemul de sănătate, nu doar în medicina de familie, ci și la spitale, așa cum se vede foarte clare din ultimele scandaluri și anchete de presă care au zguduit sistemul de sănătate. De asemenea, pentru accesul la medicamente, pentru accesul la investigații imaginistice. Nevoile de finanțare sunt foarte multe și cred că până la urmă și medicii de familie care sunt cu adevărat profesioniști, vor înțelege că alte creșteri nu sunt posibile”, a conchis Cristian Bușoi.

ppe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *