PSnews

Recent

Cristian Bușoi o pune la zid pe Olguța Vasilescu după haosul legat de sporurile medicilor

psnews.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi – vicepreședinte al PNL pe Sănătate – o pune la zid pe Lia Olguța Vasilescu (ministrul Muncii), după haosul legat de sporurile medicilor.

Într-un comunicat trimis luni PSnews.ro, eurodeputatul susține că „inechitatea și haosul” produse de inițiativa Olguței Vasilescu și în general a guvernului PSD privind salarizarea în Sănătate vor avea „costuri pe termen lung asupra desfăşurării actului medical”.

„Creşterile salariale din Sănătate produc „angajaţi de mâna a doua”, ale căror salarii au fost ciopârţite prin lege, fără niciun fel de explicaţie sau logică şi se bazează pe o intoxicare publică masivă despre dimensiunea creşterilor salariale. Propaganda pesedistă supraestimează creşterea pentru a amplifica presiunea publică pe medici şi pentru a crea o falsă imagine a mulţumirii din sistem. Problemele salarizării din Sănătate, așa cum apar acum prin focare de proteste ale unor categorii de angajați, sunt doar vârful icebergului. Ca să fie clar cât de mare este haosul din sistem şi intoxicarea pesedistă: sunt multe cazuri de personal medical – asistenţi care au studii superioare – care nu au primit nici măcar 25%, care să compenseze trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat – rezultatul fiind o scădere masivă a salariilor.

Poziţia Ministerului Muncii şi a Guvernului faţă de angajaţii din Sănătate a fost jignitoare.

Argumentația publică total neadevărată și pozițiile denigratoare ale ministrului Muncii la adresa biologilor şi biochimiştilor din sistemul sanitar arată lipsa de cunoaştere a importanţei acestor categorii.

Pasarea cartofului fierbinte la managerii de spitale, pentru compensarea pierderilor arată necunoaștere și disperare. Niciodată nu s-au plătit salarii din veniturile proprii ale spitalelor, iar astăzi sunt foarte puține spitalele din țară care pot suplimenta din aceste venituri salariile angajaților care primesc mai puțini bani odată cu revoluția sporurilor. Tot acest haos ar fi putut fi evitat dacă ar fi existat o minimă cunoaștere a realităților din sistemul de sănătate la nivelul Ministerului Muncii, dacă ar fi existat mai puțin populism și heirupism și mai mult bun simț”, adaugă Bușoi.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi