Skip to content
Politică

Cristian Bușoi sau parabola țestoasei și a iepurelui la Primăria Capitalei / EXCLUSIV

Cristian Bușoi a ales să se grăbească și să plece în cursa spre Primăria Capitalei imediat după ce și-a anunțat intențiile. Cursa dintre el și Gabriel Firea, posibilul candidat din partea PSD, ne aduce aminte de celebra cursă dintre țestoasă și iepure. În timp ce Gabriela Firea stă pe margine și își încordează mușchii, asemenea iepurelui din poveste, afișându-se la televizor ca un candidat cu cele mai mari șanse pentru un fotoliu de edil al Capitalei, Bușoi își vede de traseul său pentru a recupera dezavantajul de notorietate.

Candidatura lui Cristian Bușoi a fost una surprinzătoare, mai ales că ar putea renunța la funcția de europarlamentar pentru a se concentra pe soluționarea problemelor din București. Cu toate că a avut un parcurs politic foarte discret, politicienii precum Cristian Bușoi sunt mult mai importanți în evoluția unui partid decât ne putem imagina.

În drumul spre Primăria Capitalei, Cristian Bușoi este un membru cu ștate vechi în PNL. La vârsta de 18 ani, în 1996, s-a înscris în partid, iar în 2004 a câștigat prima bătălie politică și a obținut un fotoliu de deputat în Parlament. De aici rezultă că liberalul are experiența campaniilor electorale și e capabil să gestioneze eventualele impedimente.

În cariera politică, Bușoi a stat în anturajul lui Călin Popescu Tăriceanu, iar timp de doi ani a fost consilierul fostului premier. Numai că în 2007 a renunțat la funcția de deputat pentru a ocupa un fotoliu în Parlamentul European. Chiar dacă a ales să se implice în politica europeană, acesta a rămas conectat la scena politică din România; tocmai de aceea, Victor Ponta l-a propus, în 2013, la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), iar decretul a fost semnat a doua zi.

Chiar dacă a optat pentru politică, Cristian Bușoi este printre puținii politicieni care își continuă cariera profesională și se ambiționează să atingă obiectivele impuse de funcția respectivă. Nu este carismatic, dar o astfel de atitudine poate fi pe placul bucureștenilor, care au nevoie de un candidat dispus să găsească echilibrul între munca pe teren și cea de birou, unde trebuie să se concentreze pe distribuirea eficientă a bugetului Primăriei Capitalei.

Bușoi tinde să fie echivalentul unui tehnocrat pe scena politică, în condițiile în care s-a ținut departe de disputele politice și s-a concentrat pe responsabilitățile impuse de o funcție. Acest lucru l-a determinat să aibă un discurs pașnic, rezervat, calculat, fără „sare și piper”, așa cum ar prefera electoratul. Totodată, actuala guvernare, atribuită unor tehnocrați, ar putea să gireze încredere unui candidat precum Bușoi. E de la sine înțeles că liberalul nu poate ridica mulțimea în picioare printr-un discurs, dar e conștient că o campanie pentru Primăria Capitalei se câștigă la televizor și pe internet, unde este prezent tot mai des. Puțin probabil ca europarlamentarul să dinamiteze scena politică cu vreo declarație, de aceea Bușoi trebuie să-și construiască discursul pe baza unor valori clare, conforme cerințelor străzii și electoratului bucureștean.

PNL a analizat bine cetățenii cu drept de vot din București și, în urma unor sondaje, Cristian Bușoi a fost liberalul care a obținut cel mai mare scor în topul preferințelor pentru Primăria Capitalei. I-a devansat pe Ludovic Orban și Petre Roman, dar scorul lui Bușoi rămâne cu mult sub cel înregistrat de PNL. Situația aceasta poate fi explicată prin lipsa de notorietate a lui Cristian Bușoi. Acesta a conștientizat șansele sale și a decis să depună tot efortul și toate resursele pentru a duce la bun sfârșit campania electorală. Marele său avantaj e acela că rămâne, până la momentul redactării acestui articol, singurul candidat din partea unui partid care a început campania electorală pentru Primăria Capitalei și gestionează tot acest timp pentru a identifica soluțiile potrivite, împreună cu societatea civilă, la problemele din București.

Presa a comentat faptul că Bușoi se bucură de sprijinului președintelui Iohannis, care a ales să gireze candidatura acestuia în limitele stabilite de Constituție. Iohannis s-a afișat, la un eveniment public, alături de Cristian Bușoi pentru a-l ajuta pe acesta în campanie, astfel încât să sporească notorietatea liberalului. Acest gest al șefului statului demonstrează că europarlamentarul se mulează într-adevăr pe politica dusă de PNL.

Partidul Național Liberal pregătește o strategie riscantă pentru campania electorală din 2016. Liberalii nu mizează pe un candidat locomotivă, care pe parcurs ar putea să scadă în sondaje, ci pe unul care să muncească alături de partid și să capteze cea mai mare proporție a voturilor exprimate de liberali și de simpatizanții PNL. Totodată, trebuie să evidențiem și faptul că europarlamentarul a reușit să domolească și cârcotelile din partid, mai ales pe cele ale taberei care îl voia pe Ludovic Orban candidatul PNL pentru Primăria Capitalei.

Numai că marele impediment al lui Bușoi vine chiar din partea propriului partid. Europarlamentarul este dezavantajat de unii candidații PNL pe sectoare, precum cel de la sectorul 1, care nu îndeplinesc criteriile de integritate, ci sunt doar rodul unor cercuri de influență. Nici în celelalte sectoare situația nu este diferită, deoarece PNL nu a ieșit la înaintare cu candidați capabili să ofere încredere electoratului. PNL este el însuși o locomotivă, iar candidații doar niște mecanici care ar trebui să alimenteze această locomotivă.

Campania pentru Primăria Capitalei este de departe cea mai mare provocare pentru Cristian Bușoi, care trebuie să atragă voturile bucureștenilor într-un timp foarte scurt; se vede constrâns atât să respecte criteriile impuse de propriul partid, cât și solicitările străzii.

3 comentarii la “Cristian Bușoi sau parabola țestoasei și a iepurelui la Primăria Capitalei / EXCLUSIV

  1. Iohanis s-a prezentat alaturi de C.Busoi la un eveniment public pt a-i spori acestuia notorietatea…ce gluma buna, de cand mutu’ falinii are notorietate? Doi loseri de doi lei…

  2. nu’i nimic o sa vina si randul sau ! a fost baiat destept de a lasat locul altuia, nu era momentul sa candideze la primarie !! Il vad mai repede ministru in viitorul guvern ” al meu „, dupa alegerile legislative din toamna !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *