Skip to content
Politică

Cristian Bușoi se retrage din cursă: „Nu dezertez, doar predau o ștafetă unui coleg”

Europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL), Cristian Bușoi, candidat pentru Primăria Capitalei, a anunțat, luni, prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro, că se retrage din cursa pentru Primăria Bucureștiului: „Nu mă opresc, nu dezertez, doar predau o ştafetă unui coleg, conform deciziei luate împreună cu conducerea PNL”.

În acest context, Cristian Bușoi dezvăluie care este cea mai importantă lecție în politică pe care a învățat-o: „ai reuşit, continuă, nu ai reuşit, continuă până când câştigi încrederea oamenilor”.

„Victoria din Bucureşti va cântâri greu în aprecierea rezultatului alegerilor localele, în toată ţara. PNL are o singură opţiune: să câştige Primăria Generală. Dacă PNL câştigă în Bucureşti, dăm un impuls colegilor din toată ţara.

O victorie a PNL în faţa PSD, în Bucureşti, este obligatorie şi este mai importantă decât orice proiect politic personal. Pentru asta am decis să susţin candidatul PNL care va reuşi să strângă votanţii fragmentaţi de dreapta şi să câştige împotriva PSD. În politică, ca şi în viaţă, forţa stă nu în ambiţia de câştig personal, ci în voinţa de a-ţi ajuta echipa să câştige.

Tot ce am făcut în acest moment de precampanie a ajutat obiectivul de etapă al PNL: promovarea unui proiect serios şi util pentru bucureşteni, nu autostrăzi suspendate. Nu mă opresc, nu dezertez, doar predau o ştafetă unui coleg, conform deciziei luate împreună cu conducerea PNL. Nu cred în retrageri şi cedări. Am 37 de ani şi am învăţat cea mai importantă lecţie în politică: ai reuşit, continuă, nu ai reuşit, continuă până când câştigi încrederea oamenilor.

Voi continua să susţin proiectul PNL pentru Bucureşti. Voi continua să susţin proiectul meu pentru sistemul de sănătate din România. Bucureştiul are nevoie de un spital mare, Bucureştiul are nevoie de replanificarea traficului, Bucureştiul are nevoie să oprească risipa din banii bucureştenilor.

Le mulțumesc zecilor de mii de bucureșteni cu care am avut onoarea să mă întâlnesc în această precampanie. Am cunoscut oameni extraordinari. Le mulțumesc pentru sprijin și pentru sfaturi și îi asigur că voi rămâne un observator foarte implicat al administrației din București. Mulțumesc, de asemenea, echipei mele de campanie și colegilor din PNL care m-au sprijinit.

Cred că acum politica românească are nevoie de politicieni care mai bine riscă să fie percepuţi drept serioşi şi cuminţi, decât să fie dovediţi mârlani şi farsori.

Bucureştiul are probleme serioase, pentru că timp de șapte ani, Bucureştiul a avut în locul unei administraţii serioase, un haos vesel: de la autostrada suspendată, la cel mai lung cârnat afumat din lume, ne-am distrat pe banii noştri.

Dacă nu suntem atenți, PSD va pune mâna, din nou, pe București, iar problemele Bucureștiului vor fi și mai grave”, a transmis Cristian Bușoi prin intermediul unui comunicat de presă remis PSnews.ro.

1 comentariu la “Cristian Bușoi se retrage din cursă: „Nu dezertez, doar predau o ștafetă unui coleg”

  1. … Mulțumesc, de asemenea, echipei mele de campanie și colegilor din PNL care m-au sprijinit. …
    Deci asta recunoaste pe fata ca el deja era in campanie, impotriva legii si a bunului simt ! Inclusiv cu Iohannis dupa el . O stire tot aflam din toate balbele spuse de Busoi. Ca nu vor mai fi alegeri in doua tururi in nici un caz. Pica deci si sansa aia de 1 %. De acum incolo macar nu o vom mai auzi pe madam Gorghiu ca ne zgaraie timpanele cu iubirea ei fata de electorat si fata de cetateni. Veti vedea. Pentru ca in afara lui Busoi, care oricum nu avea nici o sansa, toti primarii penelisti vor un singur tur ! Restul a fost doar un exercitiu de imagine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *