Implicarea în deciziile legislative europene, precum pachetul famaceutic European Health Data Space, dar și negocierea și atragerea de fonduri europene, programul EU for Health, fondurile de coeziune și fondurile de reziliență sunt obiective prin care România, dar și celelalte țări din regiune, vor să reducă inegalitățile la servicii medicale și tratament.
Sunt declarații făcute de europarlamentarul Cristian Bușoi la dezbaterea, inițiată deGândul, privind impactul politicilor de sănătate ale Uniunii Europene asupra României și țărilor Central și Est Europene.
Ca țară, România este interesată să contribuie cât mai mult la deciziile luate la nivel european în ceea ce privește legislaia de sănătate.
“În mod clar, pachetul legislativ farmaceutic, dar și European Health Data Space sunt extrem de importante pentru România. România are însă mize la fel de importante în ceea ce privește fondurile europene, programul EU for Health, fondurile de coeziune, fondurile de reziliență”, a declarat gazda de la Bruxelles a dezbaterii inițiate de Gândul, care a avut o primă fază la București.
“A fost un schimb de opinii extrem de interesant și o așteptare din partea tuturor ca România să fie și mai implicată și să profite și mai mult de oportunitățile europene în materie de sănătate”, a adăugat europarlamentarul român, președinte al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie (ITRE).
„Acum trebuie să spunem doar care ne sunt prioritățile, ce așteptări avem…”
Conform lui Cristian Bușoi, o parte dintre concluziile acestei dezbateri se vor regăsi în deciziile legislative din perioada imediat următoare, deoarece o parte din legislație va fi finalizată.
„Acum trebuie să spunem doar care ne sunt prioritățile”, a punctat europarlamentarul Cristian Bușoi.
“Dacă vorbim de investiții, ele sunt pe termen mediu cu orizontul anilor 2026 -2030, cu și mai multe oportunități în viitor. Acum trebuie să spunem doar care ne sunt prioritățile, ce așteptări avem și să negociem cât mai bine fondurile care pot fi alocate României”, a conchis Cristian Bușoi.
Concluziile dezbaterii, prezentate și în social-media
“A fost o dezbatere extrem de interesantă, cu propuneri concrete de creștere a implicării României și țărilor din regiune pentru reducerea inegalităților la servicii medicale și tratament”, a scris europarlamentarul Cristian Bușoi într-o postare pe Facebook.
Evenimentul a reunit atât oficiali de la București, cât și de la Bruxelles
Evenimentul de la Bruxelles a reunit atât oficiali de la București, în frunte cu ministrul Sănătății – prof. Alexandru Rafila – și secretarul de stat Alexandru Rogobete, cât și de la Bruxelles.
Au fost prezenți președintele Subcomisiei de Sănătate (SANT) din Parlamenutul European, Adam Jarubas, eurodeputați, reprezentanți ai Comisiei Europene, reprezentanți ai companiilor din domeniul farma și asistenței medicale private.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News