Skip to content
Politică

Cristian David scapă de arestul preventiv

Fostul ministru al Internelor Cristian David, acuzat că a luat mită 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren, ar putea fi cercetat sub control judiciar, în urma deciziei instanţei supreme, arată romanialibera.ro.
Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, marţi, să respingă propunerea procurorilor de prelungire a arestului la domiciliu în cazul lui David. Magistraţii au dispus ca el să fie anchetat sub control judiciar, însă măsura poate fi contestată de procurorii anticorupţie.

Până la pronunțarea definitivă a sentinţei, Cristian David va rămâne în arest la domiciliu, măsură preventivă sub care este cercetat începând de la sfârşitul lunii martie.

Fostul ministru a fost arestat preventiv între 22 ianuarie şi 20 martie în dosarul în care este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu, în prezent preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Buzău, în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Procurorii au arătat că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu în vederea revendicării terenului de 15 hectare situat în municipiul Buzău, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, directorul de cabinet al lui Cristian David la Ministerul Internelor la data faptelor, pentru a-l pune în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat. Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *