Cristian Diaconescu nu exclude o alianță cu PNL. Situația cu PMP-ul lui Tomac

colaj PNL Cristian Diaconescu

Sunt mai multe procese pe rol, pe care le am cu Partidul Mișcarea Populară, dar niciunul nu a ajuns, însă, la final, susține fostul președinte al PMP, Cristian Diaconescu.

În exclusivitate pentru PS News, fostul ministru de Externe a dezvăluit și cum s-a ajuns la ruptura din PMP. Amintim că fostul președinte PMP, Cristian Diaconescu, a fost înlocuit în funcție de Eugen Tomac la congresul din februarie 2023. Ba mai mult, Diaconescu a fost exclus și din partid, potrivit unui anunț făcut de Tomac.

„Scandalul intern a apărut în momentul în care un grup din PMP a vrut să facă fuziunea cu PNL-ul condus de Cîțu și eu m-am opus”

„Sunt mai multe procese pe rol pe care le am cu Partidul Mișcarea Populară, dar niciunul nu a ajuns, însă, la final. Ultima înfățișare PMP-ul a avut-o într-o contestație în ceea ce privește AEP, nu era o cauză a noastră, însă li s-a respins celor de la PMP contestația pentru că nu aveau calitatea procesuală. De 2 ani jumate sunt procesele mele cu PMP pe rol. Se încalcă și legea și statutul și dânșii tot insistă să obțină o hotărâre judecătorească.

Din punctul meu de vedere, sunt două aspecte: cel care ține de legalitate și cel care ține de moralitate politică. Tot acest scandal intern a apărut în momentul în care un grup din PMP a vrut să facă fuziunea cu PNL-ul condus de domnul Cîțu. În acel moment eu m-am opus și au încercat să mă înlocuiască și de aici unde suntem astăzi”, a declarat Cristian Diaconescu.

Negocieri cu PNL pentru alegerile din 2024?

Întrebat în legătură cu informațiile potrivit cărora PNL negociază în această perioadă pentru formarea unei alianțe cu PMP-ul condus de ex-ministrul de Externe, care nu are nici măcar ștampila partidului, Cristian Diaconescu a susținut:

„Acum am un dialog cu PNL pentru că, și eu, dar și PNL, am primit semnale în legătură cu grupurile din Parlamentul European și cu intenția anunțață de același grup din PMP, de a merge spre USR. În acel moment, sigur, am dialogat cu cei de la PNL. În orice caz, pot să vă spun un lucru cât se poate de clar: partidele politice cooperează. Din punctul meu de vedere, orice soluție care ar presupune dispariția PMP este exclusă. Nu exclud o alianță cu PNL la alegerile din 2024”, a mai spus Cristian Diaconescu.

Calcule pentru 2024

Liderul Eugen Tomac, care a câștigat președinția PMP în urma unui congres și ulterior l-a exclus pe Diaconescu din partid, a promis că va face alianță cu USR și Forța Dreptei.

În acest context, se duc negocieri grele, pentru că liberalii se luptă să demonstreze că reprezintă o mare putere politică și strâng în jur toate formațiunile de dreapta. Cu ALDE au reușit și acum încearcă să atragă și ceilalți jucători politici.

Tomac a anunțat alianță cu USR

La propunerea Consiliului Executiv Naţional, Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a votat, duminică, pentru crearea unei alianţe politice cu USR şi Forţa Dreptei. Decizia a fost votată cu unanimitate de către structura naţională de conducere a PMP, iar preşedintele Eugen Tomac a fost mandatat să reprezinte PMP în relaţia cu cele două partide.

„În ciuda încercărilor de a destructura acest partid, PMP nu a dispărut şi nu va dispărea. Am trecut printr-o perioadă plină de atacuri fără precedent, din foarte multe direcţii, dintr-un raţionament simplu – PMP există, într-o scenă politică în continuă schimbare. Nici PSD şi nici PNL nu mai sunt ce au fost, dar noi am rămas o constantă. O alianţă de dreapta este singura soluţie pentru România. Este un proiect curat, un proiect corect, un proiect care oferă românilor o variantă echilibrată la ceea ce ne oferă alianţa neputinţei, formată din cele două partide de la guvernare”, a declarat preşedintele PMP, eurodeputatul Eugen Tomac, conform unui comunicat de presă al formaţiunii.

Cine este Cristian Diaconescu

Cristian Diaconescu, diplomat de carieră, a lucrat în Ministerul Afacerilor Externe din 1990 până în 2004, la început ca diplomat la Misiunea Permanentă a României la OSCE.

A fost vicepreședinte al Senatului României, a fost ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase (10 martie–28 decembrie 2004) și ministru de Externe în guvernul Emil Boc (1) (2008–2009), din partea PSD. În data de 24 ianuarie 2012 a fost numit ministru de Externe în guvernul Emil Boc (2), de această dată din partea UNPR. A fost ministru de Externe în guvernul Mihai Răzvan Ungureanu.

Cristian Diaconescu a devenit consilier al președintelui Traian Băsescu din mai 2012, funcție deținută până la 30 aprilie 2014.

Între 1993 şi 1995, a coordonat secţia de cooperare în domeniul politico-militar al OSCE din MAE; din 1995 până în 1996, a activat ca diplomat la Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizaţiile Internaţionale cu Sediul la Viena şi ca adjunct al şefului misiunii pentru domeniul politico-militar şi de securitate al OSCE.

A revenit la Bucureşti în 1996 şi a lucrat la Direcţia OSCE din MAE, al cărei şef a devenit în 1997. În 1998, Cristian Diaconescu a devenit director general al Direcţiei Generale Afaceri Juridice şi Consulare a MAE.

În această calitate, a fost negociator-şef pentru tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, protecţia minorităţilor şi readmisia, precum şi pentru măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în Europa.

În această perioadă, a condus delegaţiile României la reuniunile privind dimensiunea umană a OSCE, la Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva, la Comisia Dunării etc.

În perioada mai-decembrie 2000 a fost secretar general adjunct al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN) şi ambasador en pied la această organizaţie.

Cristian Diaconescu este doctor în drept; a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti în 1983, iar în 1992 a absolvit cursurile de specializare în măsuri de creştere a încrederii şi securităţii în Europa la Centrul pentru Prevenirea Conflictelor.

A fost lector la Catedra de Drept Internaţional Public a Universităţii Hyperion (1993) şi la Catedra de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene a Universităţii Spiru Haret (2004). De asemenea, a predat cursuri cu privire la cooperarea europeană şi euroatlantică în domeniul securităţii la Colegiul Naţional de Apărare (1997).

Ca profesor la Institutul de Drept şi Relaţii Internaţionale, Cristian Diaconescu a ţinut prelegeri ştiinţifice şi cursuri la reuniuni şi simpozioane tematice în domeniul drepturilor omului la Strasbourg, Geneva, Londra etc. (1998-2000). Este membru fondator al Colegiului Naţional de Apărare.

Cristian Diaconescu a deţinut mai multe funcţii guvernamentale: din decembrie 2000 până în ianuarie 2004, a fost secretar de stat pentru afaceri bilaterale la MAE şi negociator şef pentru Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, pentru Tratatul Politic de bază între România şi Federaţia Rusă şi pentru Legea maghiarilor din statele vecine Ungariei. În perioada ianuarie – martie 2004, Cristian Diaconescu a fost secretar de stat pentru afaceri europene la MAE. Din martie până în decembrie 2004 a fost ministru al Justiţiei.

După absolvirea facultăţii, Cristian Diaconescu a fost judecător la Judecătoria Ilfov (1983-1985) şi la Tribunalul Bucureşti (1985-1989), ulterior inspector la Ministerul Justiţiei (1989-1990).

În 2004, a fost ales în Senatul României, ca reprezentant al judeţului Constanţa din partea Partidului Social Democrat. În 2008 a fost reales într-o circumscripţie din Bucureşti.

Activitatea sa parlamentară s-a concentrat pe domeniile apărării, ordinii publice şi securităţii naţionale, precum şi al politicii externe. În 2011 a fost vicepreşedinte al Senatului.

 

Autor

  • Marinela Anghelus

    Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: