Cristian Popescu Piedone a fost pus sub control judiciar și are interdicție să-și exercite mandatul

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Update: Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu ziua de marţi, faţă de Cristian Victor Popescu Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în data de 7 martie, Cristian Popescu Piedone, în calitate de preşedinte al ANPC, ar fi divulgat unui reprezentant al unei societăţi comerciale care administrează un hotel în oraşul Sinaia faptul că subordonaţii săi urmează să efectueze în aceeaşi zi un control tematic la societatea acestuia, precum şi obiectivele controlului.

Astfel, spun anchetatorii, acesta i-ar fi permis reprezentantului hotelului accesul la aceste informaţii, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite de către operatorul economic, constând în evitarea sancţionării pentru neregulile constatate în domeniul protecţiei drepturilor consumatorilor.

„În concret, inculpatul Cristian Victor Popescu Piedone l-ar fi învăţat pe reprezentantul hotelului respectiv cum să aranjeze bucătăria şi camerele care urmau să fie verificate de funcţionarii ANPC. Ulterior acestei informări, în vederea preîntâmpinării aplicării unor sancţiuni şi dispunerii unor măsuri corective de către funcţionarii publici din cadrul ANPC, reprezentantul hotelului ar fi luat toate măsurile necesare pentru a nu se constata în urma controlului ce urma a fi efectuat încălcări ale legislaţiei specifice protecţiei consumatorilor. Acesta i-ar fi contactat telefonic pe unii dintre angajaţii hotelului şi le-ar fi dat instrucţiuni pentru a face curăţenie, a se echipa corespunzător şi a-l aştepta pe preşedintele ANPC ce urma să vină în control”, arată DNA.

În urma controlului, unitatea de cazare nu a fost sancţionată de către reprezentanţii ANPC şi, totodată, reprezentanţii hotelului au fost felicitaţi de către inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru modul exemplar de desfăşurare a activităţii, menţionează procurorii.

DNA informează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Cristian Popescu Piedone trebuie să respecte o serie de obligaţii între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menţionate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar, să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului şi să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta, respectiv cea de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: