Skip to content
Sport

Cristiano Ronaldo, mesaj emoţionant la despărţirea de Juventus

gazettereview.com

Cristiano Ronaldo, care revine la Manchester United, a postat un mesaj pe Instagram în care mulţumeşte fanilor şi conducătorilor de la Juventus, subliniind că au „scris o poveste frumoasă împreună”.

Astăzi plec de la un club minunat, cel mai mare din Italia şi unul dintre cele mai mari din Europa. Mi-am dat sufletul şi inima pentru Juventus şi mereu voi iubi oraşul Torino. “Tifosi bianconeri” m-au respectat mereu şi am încercat să răspund luptând la fiecare meci, fiecare sezon, fiecare competiţie.

La final, putem să privim în urmă şi să realizăm că am reuşit lucruri măreţe, nu chiar tot ce ne-am dorit, dar totuşi, am scris o poveste frumoasă împreună. Mereu voi fi unul dintre voi. Acum sunteţi parte a poveştii mele, aşa cum şi eu simt că sunt parte a voastrp. Italia, Juve, Torino, tifosi bianconeri, mereu veţi fi în inima mea„, a scris Ronaldo pe Instagram, postând şi versurile în limba italiană:

Juve, storia di un grande amore/ Bianco che abbraccia il nero/ Coro che si alza davvero/Juve per sempre sara…”. (Juve, povestea unei mari iubiri/ Albul care îmbrăţişează negrul/Scandările care ies la iveală cu adevărat/Juve va fi mereu).

Cristiano Ronaldo a venit la Juventus în 2018, de la Real Madrid, şi a reuşit să câştige de două campionatul Italiei, Cupa Italiei o dată şi a marcat 101 goluri în 134 de meciuri. El revine la Manchester United, unde a mai jucat în perioada 2003/2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *