Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la națională: „Tot ce am făcut va rămâne, cred eu, în istorie”

CSM Bucureşti
Sursa foto: Cristina Neagu

Cristina Neagu, cea mai bună jucătoare de handbal din lume, și-a anunțat retragerea de la echipa națională, după eșecul de la ultimul Campionat Mondial.

Sportiva a declarat că ar mai fi jucat pentru națională, însă doar dacă mai erau șanse de calificare pentru Jocurile Olimpice de anul viitor.

„Eu îmi anunț, în mod oficial, retragerea de la echipa națională, dacă chiar nu mai sunt șanse de calificare la Turneul Preolimpic. Sunt 17 ani de când joc pentru echipa națională, timp în care am dat tot și am suferit și două accidentări grave.

Ce am reușit, mult sau puțin, două medalii, niște locuri, zic eu, bune, patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin, timpul o să ne spună.

Ce pot să spun cu certitudine este că ce am făcut pentru echipa națională și, în general, pentru cariera mea, o să rămână, cred eu, undeva în istorie”, a spus sportiva.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: