Jurnalistul Ion Cristoiu analizează, în postarea de vineri, de pe blogul personal, ultimele declarații ale premierului Dacian Cioloș referitoare la relația sa cu Partidul Național Liberal și scandalul iscat în jurul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi.
În acest context, gazetarul îl acuză pe Cioloș că, în interviul acordat lui Dan Tapalagă și Cristian Pantazi de la Hotnews, nu a oferit răspunsuri clare și a ales ”să nu spună nimic” în legătură cu implicarea sa în campania electorală a PNL.
Vă prezentăm explicațiile jurnalistului:
„Dacian Cioloș n-are timp să se uite la televizor pentru a vedea ce acuzații se aduc Codruței Kovesi. Asta deoarece e ocupat să se uite la Codruța Kovesi ! Ca să vadă cît de verticală și principială e!
Ca jurnalist și de televiziune am luat interviuri la zeci de persoane și personalități.
Dincolo de ceea ce se vede la televizor, un interviu poate fi pentru un jurnalist o plăcere sau o corvoadă.
Din acest punct de vedere, îmi amintesc cu încîntare de interviurile luate lui Traian Băsescu, cel mai bun interlocutor pe care l-am avut vreodată (pot scrie un studiu despre felul diabolic în care Traian Băsescu face față oricărei întrebări, fie aceasta și incomodă), lui Crin Antonescu (unul dintre puținii noștri politicieni cu viziune asupra lumii), lui Victor Ponta (după ce a picat din funcții), Elenei Udrea ( cînd n-a fost obosită), Elenei Băsescu.
Îmi amintesc însă cu spaimă și de interviuri după care am simțit nevoia să dorm două zile în șir, atît de mare a fost consumul de nervi la aceste interviuri, pe parcursul cărora mă întrebam neliniștit de ce nu se mai termină.
N-o să uit în veci interviul cu fosta soție a lui Călin Popescu Tăriceanu, de pe vremea cînd acesta era premier. Pentru fiecare interviu mă pregătesc minuțios. Înainte de a dialoga cu președintele sirian Assad, am văzut pe Internet toate interviurile date de el televiziunilor străine, astfel că știam, de exemplu, că nu va răspunde în veci la întrebarea cum a cunoscut-o pe nevastă-sa”, a scris Ion Cristoiu pe blogul personal.
Continuarea o puteti citi AICI