Skip to content
Politică

Cristoiu aprinde fitilul: Orban a fost asigurat că moțiunea are șanse să treacă

nasul.tv

În cea mai recentă postare de pe blogul personal, intitulată ”În depunerea Moțiunii de cenzură PNL se bazează pe condamnarea lui Liviu Dragnea?”, jurnalistul Ion Cristoiu lansează o ipoteză surprinzătoare cu privire la soarta moțiunii de cenzură care urmează să fie depusă miercuri, la Parlament, de PNL.

Mai exact, gazetarul suține că, ținând cont de actualele tensiuni de pe scena politică, este posibil ca PNL să fi primit garanții de la Cotroceni că moțiunea totuși va trece. Asta pentru că, susține jurnalistul, căderea moțiunii ar reprezenta un dezastru pentru cei de la PNL.

”PNL a anunțat că va depune o Moțiune de cenzură pe 20 iunie 2018. Un astfel de gest poate fi dezastruos pentru PNL dacă Moțiunea cade. În astfel de situații, decît să riști confirmarea publică a adevărului că stai catastrofal în Parlament, e preferabil să nu depui Moțiune de cenzură. Unui meci pierdut la scor e de preferat să nu provoci meciul și să ții galeria în legănarea iluziei că ești mare și tare. Avînd în vedere că PNL se consultă cu Cotroceniul în deciziile majore, înseamnă că Ludovic Orban a fost asigurat că moțiunea are șanse să treacă. Ea va fi depusă pe 20 iunie 2018. De votat va fi votată mai tîrziu. După pronunțarea sentinței în cazul Liviu Dragnea. Să se bazeze PNL pe un scenariu legat de condamnarea lui Liviu Dragnea?”, a scris Ion Cristoiu, pe blogul personal.

Citiți mai multe AICI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *