Skip to content
Politică

Cristoiu dezvăluie cine este adevăratul beneficiar al vizitei lui Tony Blair

Jurnalistul Ion Cristoiu dezbate, în ultima postare de pe blogul personal,  noul dosar în care este inculpat fostul premier Victor Ponta.

Gazetarul oferă un nou nume în acest dosar, precizând că în urmă cu patru ani, atunci când Tony Blair a venit în România, Victor Ponta se afla în opoziție și, de fapt, Mihai Răzvan Ungureanu era atunci ministru al României. Astfel, Cristoiu atrage atenția că adevăratul beneficiar al vizitei fostului premier britanic la București este, de fapt, MRU.

În acest sens, Cristoiu enumeră motivele care au stat la baza vizitei lui Blair, arătând că acesta nu este „omul care să meargă în orice țară și la invitația oricui”.

Vă prezentăm explicațiile jurnalistului:

Cu excepția ofițerilor acoperiți din presă, toți cei care au scris despre Afacerea DNA îl dă în gît pe Tony Blair n-au pregetat să-și exprime uluirea față de Comunicatul prin care se anunță punerea lui Victor Ponta sub control judiciar.
De remarcat că aspri cu acest Comunicat au fost jurnaliști cunoscuți pentru antipatia lor față de Victor Ponta: Cătălin Tolontan, Sorin Roșca Stănescu, Sorina Matei. Alături de alții, aceștia au sesizat, unii fără s-o spună direct, ca mine, importanța istorică a momentului numit DNA împotriva lui Victor Ponta.
E un moment prin care DNA face un nou pas către instaurarea Dictaturii Codruței Kovesi, intitulată prost Dictatura procurorilor. Dintre procurori, cei care fac abuzuri, cei care sfidează opinia publică la modul revoltător, cei care se pretind a înlocui Parlamentul, Guvernul, Președinția sînt doar procurorii DNA. Toți ceilalți procurori, inclusiv procurorii DIICOT, cei care-și riscă viața în confruntarea cu bandele criminale, cu mafiile, își desfășoară activitatea în hotarele profesionalismului.

Culmea e că, sub Daniel Morar, procurorii DNA au fost corecți. Abuzurile au început sub mandatul Codruței Kovesi. Să nu uităm că Daniel Morar a evitat în chip corect să dea interviuri despre viața sa personală, să-și expună punctele de vedere politice, într-un cuvînt să se manifeste ca o vedetă, considerînd, și pe drept cuvînt, că procurorul șef al DNA trebuie să rămînă un personaj discret, ieșind în presă doar cînd e nevoie de o justificare strict profesionistă. Diferența față de Daniel Morar e în cazul Codruței Kovesi de ordinul prăpastiei. Încălcînd regula nescrisă a discreției, șefa DNA s-a afirmat ca o starletă. A dat interviuri tabloidelor, a mers la televiziuni prietenoase pentru a da lecții parlamentului, presei, guvernului, s-a alintat cu poze de fotomodel.
Cum să se fie altfel decît Codruța Kovesi procurorii din subordine?

Așa cum s-a văzut în alte cazuri, procurorul de caz nu e de capul lui. Prin statut acțiunea sa e avizată de șeful ierarhic superior și deseori de Codruța Kovesi. Tot ceea ce face în prezent DNA pentru a distruge toate instituțiile democratice ale României țin de ambiția secretă a șefei DNA de a deveni președinta României.

Dosarul de la Ploiești urmează altui dosar cu cîntec, cel al șefilor DIPI, regizat de DNA pentru a boicota principalul concurent, DIICOT, care primește informații de la DIPI.
Jurnaliștii de bună credință, evident nu jurnaliștii de buni epoleți, au sesizat o mie și una de aberații în Comunicatul DNA:
De la prezența într-un act strict juridic a unor considerații politice de paranoic analfabet cu ifose pînă la înlocuirea dovezilor cu raționamentul aiuristic, specialitate a Documentelor DNA.

Eu însă am sesizat altceva.
Pentru asta se impune redarea din Comunicat a pasajului despre acuzațiile aduse lui Victor Ponta:

„Pentru desemnarea drept candidat pe listele unui partid politic a unui om de afaceri, intr-un colegiu electoral in care formatiunea politica sa aiba certitudinea ca va obtine mandatul pentru care se candida, Ponta Victor Viorel, in calitatea sa de presedinte al respectivului partid politic, si-a folosit autoritatea pentru confirmarea propunerii acelui om de afaceri pe lista de candidati. Confirmarea propunerii a fost facuta de Ponta Victor Viorel in scopul obtinerii de foloase ce nu i se cuveneau, constand in plata sumei de 220.000 euro, necesara organizarii unei vizite in Romania a unei personalitati politice straine. Se urmarea astfel ca, prin mediatizarea unor intalniri alaturi de personalitatea care beneficia de notorietate internationala, Ponta Victor Viorel sa castige capital electoral, in conditiile in care, in cursul anului 2012, potrivit calendarului electoral, urmau sa aiba loc alegeri locale si parlamentare. Suma de 220.000 de euro a fost obtinuta prin persoane interpuse, de la omul de afaceri plasat pe un loc eligibil.
Pentru a crea aparenta ca vizita fostului lider strain in Romania nu are loc la initiativa partidului, s-a stabilit ca intreaga activitate sa fie organizata prin intermediul unei organizatii nonprofit si apolitice, care sa induca ideea in randul opiniei publice ca intalnirea persoanei publice straine cu Ponta Victor Viorel ar fi avut loc la initiativa celui dintai. In acest scop, Ponta Victor Viorel impreuna cu omul de afaceri i-au solicitat reprezentantului organizatiei nonprofit sa gaseasca o modalitate prin care politicianul strain sa fie chemat in Romania fara sa fie cunoscut faptul ca initiativa ii apartinea lui Ponta Victor Viorel, iar plata ocazionata de organizarea acestui eveniment sa fie suportata de omul de afaceri prin intermediul unei societati comerciale controlate prin persoane interpuse.”
Să recapitulăm.
Victor Ponta e acuzat că l-a pus pe Sebastian Ghiță pe listele pentru alegerile prin vot uninominal din 2012 din partea USL în schimbul aducerii lui Tony Blair în țară în martie 2012.
Adus în țară, Tony Blair a contribuit la cîștigarea de către Victor Ponta a unui capital electoral pe care l-a folosit în alegerile locale și generale din 2012.
Așadar, acțiunea din proza DNA se petrece în anul 2012, mai precis în 26 martie 2012, cînd fostul premier britanic ajunge la București”

CITIȚI ÎNTREAGA POSTARE AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *