Jurnalistul Ion Cristoiu a explicat pe blogul personal care ar putea fi câștigurile electorale ale lui Iohannis din tergiversarea dosarului de incompatibilitate, aflat în prezent pe masa judecătorilor de la Înalta Curte.
De asemenea, jurnalistul consideră că modelul de victimizare al lui Mircea Diaconu în războiul avut cu ANI, de la europarlamentare, ar putea fi și strategia lui Iohannis în perioada următoare.
”Am scris pe blog că în Procesul ANI versus Klaus Iohannis una dintre părți nu depusese pînă luni punctul de vedere necesar pentru ca ÎCCJ să ia mult așteptata decizie. Partea cu pricina era întruchipată de Klaus Iohannis.
De ce are interese Klaus Iohannis să tărăgăneze lucrurile?
Nu pentru că s-ar teme de o decizie nefavorabilă. Nu cred că Înalta Curte și-ar asuma responsabilitatea copleșitoare de a scoate din joc pe unul dintre cei doi candidați care vor intra în turul al doilea.
Mi-e greu să cred și că ar îndrăzni să-l declare pe Klaus Iohannis nevinovat. Judecând după năravul românesc al lui Să mai vedem! Sunt convins că decizia va fi luată la anul”, a precizat Cristoiu.
”Asta explică o declarație a lui Klaus Iohannis care a făcut să tresalte inimile celor care mai cred în lovituri de teatru în privința alegerilor din acest an: Cea potrivit căreia dacă e declarat incompatibil înainte de scrutin face pasul înapoi. De fapt am avut de a face cu o declarație pur electorală.
Se pare că echipa de campanie a candidatului ACL vrea să scoată cît mai multe voturi din procesul de la Înalta Curte, după metoda victimizării, folosită cu brio de Sorin Oprescu și de Mircea Diaconu”, mai adaugă Cristoiu.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News