Skip to content
Politică

Cristoiu scoate la iveală o carte scrisă de SRI: Războiul Rece a început la București!

" "

Jurnalistul Ion Cristoiu revine cu un editorial pentru Evenimentul Zilei în care gazetarul sustrage elementele cheie dintr-o carte a SRI: „o poveste tristă de spionaj despre un om care a crezut că poate schimba lumea”.

Vă prezentăm explicațiile integrale ale ziaristului Ion Cristoiu:

" "
" "

„Sub conducerea lui George Maior, la vremea respectivă director al SRI, lucrători de la Centrul de Resurse deschise al SRI au scris şi publicat, în 2014, la RAO volumul Spion pentru eternitate: Frank Wisner. O poveste tristă de spionaj despre un om care a crezut că poate schimba lumea.

Pentru SRI, alcătuirea unei biografii de către angajaţi ai Serviciului, coordonaţi de director, nu e un fapt obişnuit.

Mai ales că personajul descris nu e un român, ci un american.

Frank Wisner a fost în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ofiţer OSS (Office of Strategic Services), Serviciul de spionaj al SUA, creat de legendarul Wiliam Donovan.

În 1952, Frank Wisner e numit la conducerea Directorate of Plans responsabil cu loviturile de stat, asasinatele, dezinformările, de operațiunile sub acoperire zise și murdare, azi intitulate clandestine.

Va fi în fruntea acestui Departament ca director adjunct al CIA pînă la 1 ianuarie 1959.

Ca şi un alt demnitar american, James Forrestal, Frank Wisner a sfîrşit prin a fi lovit de paranoia antirusească.

A fost internat la 12 septembrie 1958 într-un Spital psihiatric de lîngă Baltimore cu diagnosticul „Manie psihotică”.

 

Pe 29 septembrie 1965 se împuşcă în cap, la locuinţa sa de lîngă Washington, cu arma de vînătoare.

Avea doar 56 de ani.

Personaj central din istoria CIA, socotit drept unul dintre stîlpii Vremii de aur ai Agenţiei, Frank Wisner nu justifică în sine faptul neobişnuit din spaţiul public românesc:

Dedicarea unui volum de către un colectiv al SRI.

Un fapt cu atît mai ieșit din norme cu cît lucrarea nu face parte dintr-o serie anunţată, de monografii ale marilor spioni ai Lumii sau măcar ai Americii.

E singurul volum consacrat unui ofițer CIA.

Chiar dacă relația dintre SRI și CIA e strînsă, o astfel de inițiativă editorială nedumerește.

Coordonatorul volumului, fostul director SRI, George Maior dezvăluie în prefaţă motivul acestui demers aparte:

„Despre Frank Wisner auzisem prima dată în discuţiile pe care le-am avut cu cîţiva analişti şi diplomaţi americani asupra unor dimensiuni mai puţin cunoscute public din istoria relaţiilor româno-americane. Aflam astfel despre rolul său şi al Office of Strategic Services (OSS) în perioada tulbure de după 23 august în gestionarea situaţiei din România proaspăt ieşită din alianţa cu Germania, un timp istoric, se ştie, complicat pentru noi.”

Într-adevăr, numele lui Frank Wisner e legat de România primelor luni de după Lovitura de stat de la 23 august 1944.

 

Și asta justifică întreprinderea publicistică a SRI.

Frank Wisner a fost recrutat de OSS (Serviciul de spionaj al SUA) în octombrie 1943, printr-un mijloc tipic serviciilor secrete anglo-americane:

Intervenția unui profesor de la Universitatea absolvită de el.

Pînă și profesia sa de bază ține tot de o tradiție a CIA:

Avocat.

Fondatorii OSS și mai apoi ai CIA sînt avocați de succes la bază.

De ce?

Pentru că în America Avocații sînt obligați să întreprindă, în numele clienților lor, investigații detectivistice.

A lucrat mai întîi la stația din Cairo, apoi ca șef la Stația din Turcia.

Pe 1 septembrie 1944, Frank Wisner vine la Bucureşti ca şef al Staţiei OSS din România însărcinat cu conducerea Operaţiunii secrete Hammerhead (Ciocanul) sub acoperire de diplomat:

Șeful Misiunii Militare americane din România pentru repatrierea piloţilor americani căzuţi prizonieri la români în ultimii ani ai Războiului din Est.

Repatrierea piloţilor americanţi, ţinînd de Operaţiunea cu nume de cod REUNION, începuse în 29 august 1944, sub conducerea maiorului OSS Walter M. Ross.

La 1 septembrie 1944, cînd aterizează la Bucureşti Frank Wisner, Operaţiunea REUNION era pe terminate. A doua zi, 2 septembrie 1944, vine la Bucureşti, sub legenda de implicarea în Operațiunea de repatriere, o echipă OSS, alcătuită din 14 ofiţeri şi 7 civili, pentru a desfășura Operaţiunea clandestină Hammerhead. Volumul scos de SRI îi sintetizează scopurile astfel:

„Era vital ca ofiţerii OSS să ajungă primii la Bucureşti să recupereze rapid documentele lăsate de nazişti în urma retragerii grăbite, dar şi să ofere urgent Departamentului de Stat informaţii de primă mînă cu priviri la intenţiile URSS în România.”

Frank Wisner a stat în România pînă pe 27 ianuarie 1945. Timp de patru luni el a desfăşurat activitate clandestină, sub acoperirea de comandant al Misiunii Militare americane mai întîi, de membru al Comisiei Aliate de Control, mai apoi.

Cîteva capitole din carte trec în revistă activitatea desfăşurată la Bucureşti ca şef de staţie OSS. Autorilor cărții le-au stat la dispoziţie şi arhivele noastre. Din acest punct de vedere, deşi în ansamblu supusă popularizării, cartea are, totuşi, o deosebită valoare documentară.

Specificul activităţii desfăşurate de staţia OSS sub conducerea lui Frank Wisner e mai greu de înţeles dacă nu trecem în revistă, fie şi pe scurt, conjunctura istorică.

Sîntem între 1 septembrie 1944-27 ianuarie 1945.

Războiul dus de Aliaţi cu Germania nu se încheiase. Avea să mai dureze patru luni. Era departe de a fi luat sfîrșit Războiul din Extremul Orient.

În aceste condiţii, pentru America, păstrarea Relaţiei cu Uniunea Sovietică era vitală.

Desigur, Armata Roşie intrase în România şi Bulgaria, iar Varşovia va trece şi ea sub autorităţile sovietice.

În nici una dintre ţările ocupate de ruşi semnele că s-ar dori instaurarea comunismului nu erau însă evidente.

România, de exemplu, era Guvernată de o Coaliţie alcătuită din Patidul Comunist şi Partidele istorice.

Războiul Rece se afla departe, la o distanţă de doi ani.

Winston Churchill nu-şi ţinuse fulminantul discurs din 5 martie 1946 de la Westminster College din Fulton, Missouri, SUA, George F. Kennan, Însărcinatul cu afaceri al SUA de la Moscova, nu trimisese încă Telegrama celor 1000 de cuvinte, din 22 februarie 1946, și nu semnase în Foreign Affairs din 1 iulie 1947, sub pseudonimul „X”, celebrul articol, The Sources of Soviet Conduct.

Henry Truman nu ţinuse încă Discursul prezidenţial din 11 martie 1947, din Congresul SUA prin care se anunţa Doctrina Truman a Îndiguirii Comunismului (Soviet containment).

Preşedinte al Americii mai era Franklin Delano Roosvelt.

Dinspre politicienii americani – membrii Congresului – diplomaţii, în frunte cu secretarul Departamentului de stat, Preşedintele şi consilerii prezidenţial, nu venea nici un semn al Spectaculoasei Răsturnări a Alianţelor care a fost Războiul Rece, prin care Germania şi Japonia au devenit aliatele Americii şi Angliei, iar URSS, duşmanul de moarte.

Unii intuiau că după înfrîngerea lui Hitler, cele două aliate de conjunctură – SUA şi URSS – se vor lua la bătaie.

Altora nici nu le trecea prin cap.

Nici unii, nici alţii nu avertizau opinia publică din America și din Lume.

Cu toate acestea, la nivelul OSS (Precursoarea CIA), altfel spus, al Serviciilor Secrete, Războiul Rece începuse deja.

Şi nu în altă parte decît în România!

Pentru că sub conducerea lui Frank Wisner Staţia OSS de la Bucureşti îi trata pe Aliaţii ruşi ca pe nişte adversari.

Tot ceea ce se întreprindea în mic la Bucureşti Frank Wisner se va regăsi ulterior, în mare, în Războiul Rece, dintre SUA şi Uniunea Sovietică.

Războiul Rece s-a definit prin loviturile pe care și le-au dat cele două Superputeri, SUA și URSS, prin intermediul CIA și NKVD, fără a ajunge la o confruntare militară directă.

Excelent documentată, cartea despre Frank Wisner, dezvăluie, plecînd de la Arhive, cîteva din acţiunile desfăşurate de staţia OSS la Bucureşti în cadrul Operaţiunii Hammerhead:

1. Colectarea de Documente lăsate de nazişti în retragerea lor grăbită, cum ar fi Arhiva Gestapo de la Bucureşti, vitale pentru cunoaşterea Uniunii Sovietice, deoarece ele conţineau informaţii obţinute de spionajul german despre URSS.

Printre aceste Documente se aflau şi liste deosebit de valoroase precum cea a agenţilor Axei, a firmelor şi organizaţiilor nemţeşti sub acoperire.

Americanilor nu le trebuiau în vederea destrămării Reţelei, ci pentru preluarea Rețelei germane de către ei înaintea Ruşilor.

După capitularea Germaniei, între America şi Rusia a pornit o cursă nebună pentru a pune mîna pe tot ce avusese mai util Germania nazistă: de la spioni pînă la oamenii de cultură.

E mai mult decît interesant că OSS-ului i-au fost oferite aceste Documente de către Autorităţile româneşti, inclusiv, de SSI şi de Secţia a II-a a Marelui Stat Major.

2. Informaţii şi Rapoarte despre manevrele URSS în România.

Potrivit cărţii, spionarea sovieticilor era sarcina primită de Frank Wisner chiar de la şeful OSS, William Donovan:

„Wisner reţinuse însă instrucţiunile primite de la William Donovan, conform cărora evaluarea intenţiilor USSS cu privire la România este prioritară.”

Pentru realizarea acestei sarcini, Frank Wisner şi-a creat o reţea solidă de spionaj, lucru mult uşurat pe de o parte de simpatia de care se bucurau americanii în Lumea înaltă a nomeklaturii burgheze de la Bucureşti, dar şi de „fondurile băneşti semnificative” aflate la dispoziţia staţiei OSS din România.

Aflat pe teren într-o misiune de spionare a ruşilor, Frank Wisner expediază la Washington „telegrame şi rapoarte, în care avertizează cu privire la intenţiile URSS de a extinde regimurile de factură «democratică» în Estul Europei.”

Aşa cum subliniază cartea întocmită de SRI, avertizările sale n-au fost luate în seamă de politicienii de la Washington.

Nu cred însă că motivul esenţial îl reprezintă „neconcordanţa între percepţia lui ca reprezentant al SUA la faţa locului şi reacţia funcţionarilor de la Washington care luau deciziile în funcţie de politicile şi presupunerile existente”.

Sînt convins că Washingtonul avea conştiinţa inevitabilei răsturnări de Alianţă cu mai mult timp în urmă.

Obiectivul Alianţei – înfrîngerea Germaniei – avea nevoie însă de o cooperare între SUA şi Rusia.

Documentele invocate în volum sesizează că Frank Wisner evitase cu brio să aibă relaţii cu lideri ai PCR.

Toate relaţiile sale ţineau de cercurile pro-occidentale de la Bucureşti.

Dacă ţinem cont şi de mărturiile sale, şeful staţiei OSS de la Bucureşti venise în Romnia cu o poziţie antirusească deja formată.

El nu şi-a format poziţia antirusească pe parcurs.

Desigur, viaţa i-a dat dreptate.

Dacă ne gîndim însă la perioada în care a activat el la Bucureşti, se vede limpede că a cules informaţii nu pentru a afla adevărul, ci pentru a i se confirma ipotezele cu care venise venise la Bucureşti, ipoteze ale conducerii OSS.

Activitatea lui Frank Wisner în România ține de Războiul Rece care va fi angajat de politicieni abia peste doi ani.

Dacă ne gîndim că Războiul Rece a constat în confruntarea dintre CIA și NKVD, se poate spune că el a început la București”, a scris Ion Cristoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *