Skip to content
Internațional

Criza bate la ușă în UE. Germania aproape de recesiune, Italia fără șanse să iasă din recesiune

evz.ro

Principalul stat care dictează ritmul economiei europene este Germania, chiar dacă ne place sau nu acest lucru. Pentru a înțelege puterea economiei europene și ritmul acesteia, trebuie să privim spre Germania, iar semnalele nu sunt deloc bune.

Economia Germaniei tocmai a scăzut cu 0,1% din PIB în al doilea semestru. Principala cauză o reprezintă tocmai exporturile și situația instabilă din China, deoarece germanii voia să crească exporturile către Asia pentru a reduce din dependența față de SUA. Momentan, SUA rămâne cel mai mare partener al Germaniei. De asemenea, în fotografia de mai jos se poate observa supremația Germaniei în Uniunea Europeană, care controlează toate statele mari și tot Estul Europei. Germania este cel mai mare partener economic pentru majoritatea statelor UE.

Sursa: reddit.com

China a încercat să resusciteze economia UE la începutul acestei veri, cu mai multe vizite și acorduri în Italia, Franța și Germania, însă cel mai devreme o să vedem rezultatele abia în 2020. Momentan, China trage în jos economia europeană. În tot acest timp, UE va avea și ea un război economic cu SUA, chiar dacă nu se vorbește despre acest subiect. Juncker vrea să stabilească un nou acord comercial cu americanii, însă Trump nu este dispus să negocieze și vrea să i se îndeplinească toate dorințele. Dacă UE va ceda sau nu șantajului, rămâne de văzut. Cert e că Juncker e cea mai buna șansă a lui Trump pentru a obține tot ce vrea. Von der Leyen va trebui să arate că e o mână de fier și că nu se lasă impresionată de șantaj. 

Până atunci, Germania riscă să intre în recesiune. Totodată, Italia se află de mai multe luni în recesiune tehnică și nu dă semnale să-și revină până la sfârșitul anului, iar 2020 este incert. Italia rămâne a treia economie a UE, chiar și cu aceste mici crize politice sau economice. Pentru că între timp, coaliția de guvernare de la Roma are anumite chestiuni de rezolvat și Matteo Salvini ar vrea anticipate pentru a profita de rezultatele bune din sondaje. 

Franța are totuși o stabilitate fragilă, dar fără scandaluri importante. La Paris lucrurile sunt decise. Macron este președintele multinaționalelor, cu o viziune liberală și socialismul francez se va ridica împotriva actualului președinte. Dar măsurile economice și fiscale adoptate de echipa lui Macron au funcționat și au ajutat economia franceză, în special industria. 

Dacă ne uităm pe harta de mai sus, avem explicația pentru care economia Uniunii Europene depinde de Germania, în acest moment. În 2019, Germania ar urma să aibă o creștere de doar 0,8%, potrivit Berlinului. Ceea ce nu va fi suficient pentru a ajuta și celelalte state europene, mai ales Italia care nu are perspective să iasă din recesiune. 

Economia Germaniei a scăzut în semestrul doi cu 0,1%, dar nu pare a fi neapărat un motiv de îngrijorare, însă fără măsuri de revenire, Germania va intra în recesiune. Speranța germanilor o reprezenta China pentru a reduce dependența de SUA și pentru a putea concura cu SUA pe plan internațional. Germania știe că nu-și poate dezvolta momentan economia bazându-se doar pe legăturile din Europa și are nevoie atât de China, cât și de Rusia. Numai că ambele posibilități par blocate pe termen scurt, din motive diferite. 

Germania are totuși o economie solidă, bazată atât pe cea mai mică rată a șomajului din ultimii 30 de ani, cât și pe creșterea salariilor din sectorul privat (ceva ce alte țări, în special România, n-au făcut). Totuși germanii n-au găsit o soluție pentru deteriorarea comerțului. 

Motivul pentru care există semne de îngrijorare în privința economiei Germaniei și a UE vine tocmai de la Washington. SUA duce un război economic cu China, iar acest lucru a afectat deja Germania. Pe măsură ce războiul se va intensifica, fiind așteptată reacția chinezilor, Uniunea Europeană va pierde tot mai mult. Aparent, Donald Tump pare să împuște doi iepuri dintr-o lovitură și speră că UE o să cedeze, dar pe de altă parte UE se poate îndrepta spre Rusia și Trump nu va face decât să-și ajute cel mai mare inamic. În cazul în care UE se va simți încolțită pe piața internațională din cauza unui război pornit de SUA, va fugi imediat spre Rusia și va face uitate sancțiunile, iar acest lucru îl știu și americanii care încearcă să construiască o opoziție cu ajutorul unor țări dependente de protecția NATO. 

Dacă la București sunt ignorate toate aceste semnale și nu se iau măsuri de protecție, riscăm să repetăm greșelile din 2008 și să fim cei mai afectați de criză. Statele UE din Vest caută soluții pentru a resuscita economiile naționale, însă la București se vorbește despre tăieri de salarii, concedieri și nu putem decât să ne gândim că așa arată începutul unei crize. Guvernul PSD nu înțelege că acum, mai mult decât în ultimii ani, economia are nevoie să fie stimulată cu măsuri care să încurajeze investițiile și să ajute companiile să-și mențină oamenii, în caz contrar, în 2020, vom fi prinși nepregătiți. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *