Skip to content
Politică

Criza economică din Grecia: statul elen se teme că rămâne fără bani

Premierul elen, Alexis Tsipras, și-a exprimat temerea că Grecia va rămâne fără bani la sfârșitul lunii, afirmă jurnalul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citat de Agerpres.

Prin urmare, grecii trebuie să fie pregătiți pentru situația în care indemnizațiile și pensiile funcționarilor nu vor fi achitate integral la sfârșitul lunii martie, adaugă cotidianul.

Liderul Stângii Radicale din Grecia, aflat la putere de aproape două luni, i-a făcut cunoscute temerile sale președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, în cursul întrevederii avute vineri la Bruxelles, precizează FAZ.

„Tsipras are nevoie urgent de bani”, a declarat Martin Schulz pentru jurnal. „Pentru aceasta, trebuie să convingă Eurogrupul (reuniunea miniștrilor de finanțe din zona euro) și BCE (Banca Centrală Europeană) de voința sa de a întreprinde reforme, iar asta chiar de săptămâna viitoare”, a adăugat social-democratul german.

Alexis Tsipras cere ca BCE să majoreze plafonul obligațiunilor pe termen scurt pe care le poate contracta Grecia „de la două la trei miliarde de euro”, conform sursei amintite.

Martin Schulz și președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, l-au îndemnat vineri pe șeful guvernului elen să trimită săptămâna viitoare o scrisoare Eurogrupului în care Atena să își ia angajamentul pentru un program de privatizări și asigurarea mai bună a strângerii impozitelor.

Premierul grec și-a luat unele angajamente în acest sens, însă fără prea multe detalii, scrie jurnalul german, în contextul în care negocierile dintre Atena și creditori, în fruntea cărora se află Uniunea Europeană, întârzie și sunt tot mai dificile.

Sursa foto: karadeniz-press.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *