Criză fără precedent la cel mai mare combinat siderurgic din țară. Mii de angajaţi riscă să-şi piardă joburile

Sursa foto: Freepik

Situaţie critică la cel mai mare combinat siderurgic din România. Peste 4.000 de angajaţi ar putea afla în curând dacă vor mai avea un loc de muncă. Combinatul siderurgic de la Galaţi trece printr-o criză fără precedent şi a intrat într-o procedură juridică protectoare.

În această situație s-a ajuns începând cu vara anului trecut, atunci când a fost oprită activitatea la unicul furnal care mai funcționa în acel moment. De atunci și până acum, conducerea combinatului siderurgic de la Galați a menționat în repetate rânduri că se va relua activitatea, că va fi redeschis furnalul, însă acest lucru nu s-a întâmplat.

Iar la începutul acestui an, 2025, combinatul a intrat în procedură de concordat preventiv. Este o procedură, practic, de protecție legală în fața falimentului. În ceea ce privește angajații, aceștia trăiesc într-o stare completă de incertitudine. Nu știu exact cât vor mai veni la muncă, dacă vor rămâne fără loc de muncă sau dacă activitatea se va relua într-adevăr în combinat.

În momentul de față, cert este că absolut toate uzinele din combinat sunt închise, nu se lucrează în cadrul uzinelor din combinat și angajații merg la serviciu, dar nu știu cât timp vor mai face acest lucru. Este și motivul pentru care astăzi foarte mulți dintre angajați, dintre siderurgiști, vor avea o întâlnire cu reprezentanții liderilor de sindicat de la nivel local, dar și de la nivel național, din domeniul metalurgiei. Vor veni și juriști și avocați la această întâlnire și vor discuta despre scenariile actuale. Unul ar fi falimentul, celălalt ar fi reluarea activității. Se va discuta despre aceste scenarii și despre pașii ce trebuie făcuți de fiecare angajat în parte în cazul acestor două scenarii, indiferent care dintre ele se va petrece și va avea loc în perioada următoare.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: