Spitalul Sf. Pantelimon: Proteste, demisii, doctori investigați pentru omor calificat, anchete făcute după ureche de ministrul Sănătății, riscul pentru pacienții internați de a nu mai avea cine să îi îngrijească, aceasta este starea lucrurilor în Sănătate!
Majoritatea medicilor de la Spitalul „Sf.Pantelimon” au anunțat că îşi dau demisia în semn de protest. Aceștia le apără pe cele două doctoriţe puse sub acuzare de procurori și spun că scandalul morților suspecte se extinde și asupra lor.
„Nu este, propriu-zis, o grevă spontană, noi stăm să îngrijim pacienţii care sunt în ATI. Sigur că nu o să-i dăm afară. Doar am anunţat toate secţiile, întrucât noi ne-am depus demisia din gărzi, deocamdată, nu se pot face internări. Îmi pare foarte rău pentru situaţie. Demisia din gărzi, de mâine, demisia din spital în momentul în care reuşim să rezolvăm bolnavii din terapia intensivă, nu putem să-i lăsăm. Urmează şi demisia. plecăm toţi. Toţi colegii”, a declarat şefa secţiei ATI de la Spitalul Pantelimon Florina Pompilian.
Ce face Rafila?
În conferința de presă de joi, 08.8.a.c., Alexandru Rafila, întrebat de ziariști dacă își va da demisia, a spus că nu își poate da demisia pentru ceva pentru care nu putea să controleze.
„Eu nu am de ce să-mi asum personal această situație. Acolo e o infracțiune care presupune omor premeditat. Nu am de ce să demisionez. Doza de noradrenalină e responsabilitatea medicului. Acolo erau specialiști. Și concluzia pe care au avut-o ei, eu nu pot să o pun la îndoială. Consultând documentele furnizate de Colegiul medicilor, eu nu am avut elemente să pun la îndoială ce s-a întâmplat acolo. Eu nu dau vina pe Colegiul medicilor. Nu este responsabilitatea mea sau a Ministerului Sănătății, nu-mi pot demisia pentru ceva pentru care nu puteam să-l controlăm”, a comunicat Alexandru Rafila.
Ce spune premierul Marcel Ciolacu în apărarea lui Rafila
„Nu am crezut că se poate întâmpla așa ceva în realitate, vorbim de medici care trebuie să salveze vieți, nu să omoare oameni. Vorbim de omor premeditat, un lucru foarte grav. Ce am văzut eu, ca și desfășurare, anumite lucruri au fost sesizate din aprilie, a fost un control administrativ. Am văzut că a fost un control de la Colegiul Medicilor, am văzut atitudinea ministrului când a cerut imediat ca acei manageri să își depună demisiile; nu puteau fi demisi. Sunt ferm convins – de mult nu am văzut un comunicat atât de dur al unor magistrați – că în scurt timp vom afla tot adevărul. Cred că românii așteaptă de la autorități să nu ia decizii emoționale. Știu că suntem într-o lume în care ne dorim neapărat vinovați. Presupun că aș fi schimbat-o și pe dna Deca săptămâna trecută, dacă aș fi acționat emoțional. Mă interesează să iau deciziile îndreptățite. Trebuie să dăm dovadă de echilibru. (..) Să vedem dacă s-a știut de acest lucru, dacă a fost tolerat.”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.
Superficialitatea ministrului Rafila, chiar și în situații grave, ne lasă muți de uimire. Cazul Spitalul Pantelimon: 4 – 7 aprilie 2024, 17 pacienţi morți la ATI din cauze (potrivit acuzațiilor) voluntare din partea personalul medical care a redus dozele de noradrenalină. Ce face ministrul Rafila? O anchetă „majoră” cu…un om și, ca acesta să nu fie singur pe drum, primește de la ministru și un însoțitor, fără atribuții.
Ministerul Sănătății a confirmat pentru DeFapt.ro că nu a făcut nici un control cu privire la morțile suspecte de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, deși ministrul Alexandru Rafila se lăuda public că a trimis o echipă de control împreună cu un profesor specialist de la Colegiul Medicilor București pentru a verifică situația scandaloasă.
Luca Sorin Ion, șeful interimar al Corpului de Control, și pensionarul de lux Octavian Melintescu, consilierul său personal, care nu are atribuții de control, a fost celebra echipa trimisă pentru a „documenta și verifica” scandalul dintre cadrele medicale dar nu și morțile suspecte.
Decizia medicilor care a dus la moarte subită a pacienților
La începutul lunii aprilie a.c., s-a aflat că pacienții aflați în stare critică sunt lăsați să moară de către o parte din medicii de la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon din București. În perioada 4-6 aprilie 2024, nu mai puțin de 20 de pacienți au decedat în mod suspect.
Personalul medical declara sub protecția anonimatului pentru Cetateanul.net că pacienților cărora le-a fost prescrisă pe foaia de observație administrarea a 15 sau 20 miligrame de noradenalină primeau în realitate doar un miligram. O decizie controversată luată de medici, care a dus la moarte subită a pacienților.
Rafila anunță că trimite Corpul de control: șeful și un consilier fără atribuții
Pe 11 aprilie au fost sesizați procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Tot atunci, ministrul Alexandru Rafila a anunțat public că va trimite Corpul de Control împreună cu un profesor de la Colegiul Medicilor pentru a verifica situația scandaloasă de la Spitalul Sf. Pantelimon.
O zi mai târziu, pe 12 aprilie, la sediul spitalului s-au prezentat în control pensionarul Luca Sorin Ion, directorul interimar al Corpului de Control al ministrului Sănătății, și pensionarul Octavian Melintescu, consilierul personal al ministrului Alexandru Rafila.
Octavian Melintesc, fost polițist, a fost adjunct al Direcției Generale Anticorupție, motiv pentru care statul român îi plătește o pensie de lux de 3.000 de euro lunar. Prezența lui Octavian Melintescu a ridicat primele suspiciuni de mușamalizare a deceselor suspecte de la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
Motivul: legal, Melintescu nu poate face parte din echipa de control deoarece nu este funcționar public și nu este angajat al niciunui serviciu din Direcția Corp Control. Nici ministrul Alexandru Rafila nu poate să-i dea legal atribuții de control.
Mai mult, într-un asemenea caz de o gravitate extremă, cu 20 de decese suspecte, nici un alt angajat al Direcției Corp Control nu a fost inclus în „echipa” trimisă de ministrul Rafila la Spitalul „Sf. Pantelimon”.
Alexandru Rafila și-a încălcat propriul ordin ca să trimită consilierul
DeFapt.ro i-a solicitat ministrului Alexandru Rafila în data de 18 aprilie 2024 să comunice care a fost misiunea de control a lui Luca Sorin Ion, șeful Corpului de Control, la Spitalul „Sf. Pantelimon”, dar și de ce acesta nu a fost însoțit de subalternii săi.
Răspunsul ministrului Alexandru Rafila a venit pe 10 iunie, la aproape două luni de la solicitare: „directorul Corpului de control al ministrului nu a efectuat o acțiune de control la nivelul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București”.
Mai mult, ministrul Alexandru Rafila recunoaște că și-a trimis consilierul personal, adică pe Octavian Melintescu, la Spitalul „Sf. Pantelimon” nu pentru a verifica cele 20 de decese supecte, ci la „o acțiune de documentare și verificare a unor aspecte administrative”.
Legal, consilierul personal al oricărui ministru nu poate participa la o asemenea acțiune.
În plus, trimiterea lui Melintescu în control încalcă inculsiv Ordinul de aprobarea al Regulamentului de Organizare și Funcționare al Ministerului Sănătății, aprobat în iunie 2022 chiar de ministrul Alexandru Rafila.
Nu au fost cercetate cauzele deceselor
Întrebat cum explică faptul că în urma controlului efectuat de Luca Sorin Ion si Octavian Melintescu s-a concluzionat că acuzatiile privind morțile suspecte de la „Sf. Pantelimon” nu se susțin, ministrul Alexandru Rafila a ținut să precizeze încă odată că „obiectul acțiunii de documentare și verificare de la nivelul Spitalului Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon București nu a cuprins și verificarea cauzelor care au condus la decesul pacienților internați la ATI, fapt despre care Ministerul Sănătății a transmis un comunicat oficial”.
Concluzii ale Raportului Corpului de Control al Ministrului Sănătății la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București
Urmare a dispoziției ministrului Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în perioada 12-16 aprilie 2024, o echipă de control a Ministerului Sănătății a efectuat verificări la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București
În urma verificărilor, echipa de control a constatat următoarele:
1. Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză. Sesizările vizau imixtiuni în activitatea de control a directorului de îngrijiri și presupuse acțiuni de hărțuire exercitate asupra unui medic din cadrul secției ATI.
2. La nivelul spitalului a fost constituită o comisie internă care a efectuat cercetări din punct de vedere administrativ în urma sesizării întocmite de directorul de îngrijiri medicale, precum și a informațiilor apărute în mass-media. În data de 17 aprilie 2024, a fost întocmit raportul final al comisiei interne de analiză care conține concluzii și recomandări, fără a se suprapune anchetei penale derulate la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
3. În legătură cu informația apărută în mass-media privitor la aparatul RMN din secția de radiologie, verificările efectuate au stabilit că în luna decembrie 2021 a fost instalat un aparat IRM Philips în laboratorul de radiologie al spitalului. În vederea verificării antenelor IRM și pentru stabilirea protocoalelor de examinare, în luna martie 2022, medicul șef al laboratorului de radiologie a informat în scris conducerea spitalului și a depus la secretariatul unității un protocol intitulat “Protocol voluntariat pentru testarea antenelor tip IRM și stabilirea protocoalelor de examinare”. Începerea ativității de testare a fost afișată la avizierul spitalului. Așa cum rezultă din conținutul protocolului mai sus menționat, voluntarii nu au fost plătiți și nici nu au plătit pentru examinare.
Cu acordul scris al voluntarilor, au fost folosiți un număr de 96 de voluntari, nefiind eliberate în scris rezultate oficiale.
Precizăm că în incinta Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București există și un IRM privat, unde pot fi efectuate examinări de specialitate.
Totodată, menționăm că de la demararea testelor și până în prezent, la nivelul spitalului nu a fost depusă nicio plângere de la vreunul dintre voluntarii care au participat la teste.
Verificările efectuate de către Corpul de Control al Ministrului, precum și cele efectuate de către comisia internă a Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au vizat numai activitatea din punct de vedere administrativ derulată la nivelul spitalului, aspectele de natură penală fiind atributul exclusiv al unității de Parchet competente. Atât Ministerul Sănătății, cât și Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București au pus la dispoziția unității de Parchet toate datele și documentele solicitate de către aceasta.
Numărul morților, mult mai mare
Au trecut două luni de când 17 pacienți au murit în condiții suspecte pe paturile Spitalului „Sfântul Pantelimon”.
Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, a declarat pentru DeFapt.ro că e o mare problemă legată de numărul de decese suspecte pentru că în realitate ar fi vorba de 29 de persoane.
„17 au zis ei că doar la acele persoane s-a folosit noradrenalină. Atunci au fost 29 de persoane decedate într-un weekend. În ianuarie, au fost 22 de decese într-o zi.
Parchetul a extins cercetările și în celelalte cazuri de decese. Majoritatea sunt din neglijență în serviciu și nepăsarea actului medical”, a declarat Vasile Barbu.
Spitalul încasează bani pentru morți
Tot Vasile Barbu a explicat ce ar fi putut să descopere Corpul de Control al ministrului Alexandru Rafila dacă nu închidea ochii la cum se cheltuie banii în Spitalul „Sf. Pantelimon”:
„Noi am verificat și stocurile de medicamente, materiale sanitare. Ei nu puteau să asigure asistență medicală pe acțiuni prioritare. Au luat și o groază de bani. Au murit niște oameni, dar pe seama lor au luate peste 5.000 de lei pe zi de fiecare.
De ce? Pentru că îi băgau în ATI chiar dacă erau decedați. În astfel de cazuri se decontează de către CNAS peste 5.000 lei în loc de 1.900 lei. Ei erau foarte interesați să adune de peste tot oameni cu probleme. Erau foarte multe cazuri de pacienți care erau lăsați aproape să moară.
Și acum dacă mergeți în spitalul <Sf. Pantelimon> și intrați în Terapie Intensivă, miroase a cadavre. Nu sunt cadavre, sunt oameni care au escare, neîngrijiți, nespălați, neaspirați traheal”.
Managerul Spitalului Sf. Pantelimon își dă demisia. Patru angajaţi ai spitalului au fost ridicaţi de poliţişti
Miercuri, 7 august, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a cerut conducerii unității medicale să facă un pas înapoi. Astfel, managerul unității medicale, medicul Bogdan Socea, a anunțat că își va depune demisia de onoare.
Tot miercuri, patru angajaţi ai Spitalului Pantelimon au fost ridicaţi de poliţişti şi duşi la audieri, în legătură cu decesele suspecte de la Secţia ATI.
Procurorii au informații că două doctorițe au ucis un pacient căruia i-au redus intenționat medicamentul care îl ținea în viață. Sunt verificate alte zeci de cazuri. Practic, bolnavilor care ajungeau la ATI cu șanse mici de recuperare le era grăbit sfârșitul.
„În dimineaţa zilei de 07.08.2024, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul DGPMB – Serviciul Omoruri au pus în executare patru mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti pentru locuinţele unor angajaţi ai Spitalului Clinic de Urgenţă Sf. Pantelimon Bucureşti. De asemenea, la sediul Serviciului Omoruri au fost aduse patru cadre medicale, în vederea audierii”, anunţă Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti într-un comunicat de presă.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății s-a răzgândit și a cerut demisia șefilor spitalului
Acuzația a fost lansată de o asistentă, desființată de absolut toți colegii săi din Sănătate – rând pe rând, Ministerul Sănătății, Colegiul Medicilor și spitalul au făcut propriile investigații, care arătau nicio problemă.
Astăzi, pe măsură ce surse din anchetă dezvăluiau oribilele acuzații, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății s-a răzgândit și a cerut demisia șefilor spitalului care s-au conformat rapid.
De cealaltă parte, doctorițele acuzate de omor calificat spun că sunt nevinovate.
Potrivit procurorilor, prima dintre inculpate este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei) şi omor calificat (cu premeditare, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei şi de către o persoană care a săvârşit anterior o tentativă de omor), iar cea de-a doua este cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat (cu premeditare şi profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimei).
„Tot la data de 07.08.2024, procurorii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecta C.M., asistentă în cadrul Secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în formă continuată. În sarcina acesteia s-a reţinut că în datele de 26.04.2024, 06.06.2024 şi 19.06.2024, fiind ascultată în calitate de martor cu privire la săvârşirea infracţiunii de omor ce face obiectul prezentei cauze, a dat declaraţii mincinoase şi nu a spus tot ce ştie cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei”, au mai transmis procurorii.
Amintim că procurorii au primit o sesizare de la o asistentă angajată la Spitalul „Sf. Pantelimon” cu privire la faptul că, în perioada 4 – 7 aprilie 2024, în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), ar fi decedat 17 pacienţi, ca urmare a reducerii voluntare, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină – un neurotransmiţător utilizat pentru creşterea sau menţinerea tensiunii arteriale.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News