Invitat la „Puterea Știrilor”, Daniel Apostol, directorul de comunicare al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a avertizat că în România există „o criză inflaționistă care va continua și în viitorul apropiat”.
”Traversăm o stare nefericită din punct de vedere economic, un cumul de greutăți, un cumul de crize. Avem o criză a costurilor, a prețurilor, o criză inflaționistă care încă stă ca o povară nu doar pe prezent, ci pe viitorul apropiat. Avem o criză energetică, va mai dura. Avem o criză alimentară exacerbată în anul acesta. Consecința războiului din Ucraina va mai dura. Avem o criză a lipsei de lichiditate, o criză de deficite care pun presiune la nivel macroeconomic: deficit bugetar, deficit de cont curent, deficit comercial. Și acestea vor mai dura”, a punctat Daniel Apostol, la „Puterea Știrilor”.
Avertismentul privind situația economică critică a venit chiar de la vârful ASF, prin vocea președintelui Nicu Marcu, acesta lansând un apel către „cei care au în mâinile lor soarta banilor mulțimii”. ”Vorbim de administratorii de fonduri de pensii, de administratorii companiilor listate la bursă, de conducătorii companiilor de asigurări. Vorbim de conducătorii tuturor entităților care funcționează în piețele financiare nebancare, acolo unde sunt plasați banii populației”.
Președintele ASF: Vor veni situații cu care nu ne-am mai întâlnit
Președintele ASF, Nicu Marcu, a atras atenția administratorilor de pensii, firmelor de asigurare și fondurilor de investiții cu privire la situațiile cu care urmează să se întâlnească şi îi îndeamnă să fie extrem de prudenți.
“Mesajul meu pentru conducătorii piețelor financiare nebancare este unul extrem de clar: să fiți extremi de prudenți, dar mai ales să fiți foarte responsabili cu privire la modul în care administrați banii populației, pe cei ai investitorilor. Trăim vremuri pline de incertitudini, vor veni situații cu care probabil nu ne-am mai întâlnit”, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, în deschiderea celei de VIII-a ediție a Conferinței Internaționale ISF2022.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), supraveghează piața pensiilor private, piața asigurărilor și piața de capital.
Autor: Alexandra Magraon, studentă anul III, Facultatea de Științe Politice, SNSPA