Conservatorii austrieci anunţă că sunt pregătiţi să înceapă negocieri cu extrema dreaptă în vederea formării unui nou Guvern, o răzgândire politică după eşecul unor negocieri în vederea formării unui coaliţii cu liberalii şi social-democraţii, relatează AFP.
Austria, o ţară alpină membră a Uniunii Europene (UE), a intrat în incertitudine politică sâmbătă, după ce cancelarul conservator în exerciţiu Karl Nehammer a pus capăt negocierilor în vederea formării unui Guvern de centru care să excludă extrema dreaptă, care s-a clasat pe ptimul loc în alegeriule legislative din septembrie.
Nehammer a anunţat după aceea că demisionează ”în următoarele zile” din postul de cancelar şi de la şefia partidului Popular austriac (ÖVP, conservator) şi a promis ”o tranziţie ordonată”.
El ocupa ambele funţcii din 2021.
În cadrul unei reuniuni a liderilor ÖVP duminică, secretarul general a formaţiunii Christian Stocker a fost desemnat preşedinte interimar al partidului.
Christian Stocker a declarat că a fost autorizat de către partidul său să înceapă negocieri în vederea formării unei coaliţii cu extrema dreaptă.
”Această ţară are nevoie de un Guvern stabil în prezent şi nu putem continua să pierdem un timp pe care nu-l avem în campanii electorale sau alegeri”, a declarat el.
Cu puţin timp mai înainte, preşedintele austriac Alexander Van der Bellen anunţa că urma să se întâlnească luni cu preşedintele Partidului Libertăţii din Austria (FPÖ, extremă dreapta) Herbert Kickl, pentru a ”discuta despre noua situaţie”.
”Vocile din cadrul ÖVP care excludeau să coopereze cu (…) Kickl au devenit mult mai discrete”, a declarat presei preşedintele.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News