Skip to content
Republica Moldova

Criza refugiaţilor din Ucraina, tema discuţiilor dintre Lucian Bode şi omologul său din R. Moldova

Facebook

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit, joi, la sediul MAI, cu omologul său din Republica Moldova, Ana Revenco, context în care au discutat, printre altele, despre managementul eficient al crizei refugiaţilor generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Potrivit unui comunicat al MAI, întrevederea reprezintă o continuare a dialogului avut în şedinţa comună de guvern de la Chişinău din data de 11 februarie, în cadrul discuţiilor fiind abordate subiecte prioritare pentru agenda bilaterală, cu accent pe îmbunătăţirea securităţii cetăţenilor din Republica Moldova şi din România.

„Consultările au vizat în principal aspecte legate de sprijinirea parcursului european al Republicii Moldova de către România, accesarea în comun a fondurilor externe nerambursabile în domeniul securităţii, managementul eficient al crizei refugiaţilor generate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, stadiul îndeplinirii obiectivelor comune asumate în Foaia de Parcurs, precum şi cooperarea în cadrul formatelor multilaterale de cooperare regională”, se precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *