Skip to content
Opinii & Analize

Criza umanitară de la granițele Uniunii Europene

O adevărată criză umanitară este în plină desfășurare la granița dintre Belarus și Polonia. Mii de migranţi sunt blocaţi într-o zonă neutră, în condiţii meteo tot mai grele și cu provizii de alimente tot mai puține. Mai multe condiții interconectate au facilitat apariția unui asemenea scenariu. Pe de o parte, războaiele și extremismul islamic din Irak și Siria, iar pe de altă parte, eșecul democrației în Belarus și deriva iliberală din Polonia.

Situația din Siria și Irak

Siria și Irak sunt două state care au trecut prin tulburări interne profunde în ultimii ani de zile. Siria a făcut parte pentru o scurtă vreme din rândul statelor care au trecut prin valul “Primăverii Arabe” din 2011. Tentativa de emancipare a sirienilor de sub guvernarea brutală a lui Bashar al-Assad s-a transformat rapid însă într-un război civil. Dictatorul de la Damasc a apelat la toate mijloacele posibile pentru a se menține la putere, inclusiv la gazarea și uciderea în masă a propriilor cetățeni. În conflictul intern, ce reprezenta de fapt o confruntare între un regim autoritar care dorea să se mențină la putere cu orice preț și un segment important al populației civile siriene care se săturase de dictatura brutală a clanului al-Assad, au intervenit și alți actori internaționali care au încercat să obțină diverse avantaje de pe urma confruntării. Turcia lui Erdogan a încercat să profite de pe urma conflictului pentru a-și regla conturile cu populația kurdă din nordul Siriei. Vladimir Putin a văzut un moment bun pentru a obține un cap de pod în Orientul Mijlociu și în Mediterana de Est, acolo unde portul Tartus a devenit de facto controlat de Rusia. Iranul a considerat că își poate extinde și el influența în zona, testând un model încercat deja în Liban. În haosul intern, grupări teroriste precum ISIS au reușit o vreme să se extindă și să prospere. O  mare parte din populația terorizată și dezrădăcinată a ales calea migrației spre Europa, declanșând însă și aici reacții ostile din partea numeroșilor lideri populiști și a societăților care au căzut pradă fobiilor de tot felul.

Irakul a trecut la rându-i printr-o situație tulbure. Guvernat o vreme îndelungată de un regim cel puțin la fel de brutal ca cel din Siria – regimul lui Saddam Hussein – Irakul a trecut printr-o perioadă de instabilitate politică acută după invazia și ocuparea acestuia de către Statele Unite. Intervenția militară americană din primăvara lui 2003 a dus la debarcarea lui Saddam Hussein, dar nu a generat imediat democrație și stabilitate politică așa cum sperau decidenții politici de la Washington. Dimpotrivă, pe fondul erorilor comise, situația din Irak a degenerat într-o insurgență sângeroasă, iar în 2011, Statele Unite au decis să se retragă complet din Irak. Și aici pe fondul instabilității interne, ISIS a reușit să se extindă o vreme. În final gruparea teroristă a fost înfrântă, dar situația cetățenilor Irakieni nu s-a îmbunătățit semnificativ. În continuare, mulți dintre aceștia preferă calea migrației către state europene mai prospere care le pot asigura o viață decentă.

Intră în scenă Aleksandr Lukașenko

Acesta este punctul în care intră în scenă Aleksandr Lukașenko, “ultimul dictator al Europei”. După ce acesta a trecut prin tulburări interne serioase și a fost foarte aproape să fie înlocuit de la putere, Lukașenko a găsit momentul potrivit pentru a se răzbuna pe democrațiile liberale din Uniunea Europeană. Anterior, Uniunea Europeană impusese sancțiuni împotriva regimului de la Minsk care alesese calea reprimării brutale a manifestațiilor anti-guvernamentale. Acum, peste 800 de prizonieri politici se află în închisorile din Belarus. Tactica lui Lukașenko e una simplă. Împrumutând din modul de operare al Rusiei lui Putin, acesta încercă să slăbească coeziunea Uniunii Europene. Vara trecută Lukașenko a lansat un adevărat program de trafic de persoane. Profitând de disperarea sirienilor și a irakienilor, acesta a aranjat curse speciale cu destinația „Uniunea Europeană”. Migranții care doresc să ajungă într-unul dintre statele prospere ale Uniunii, sunt transportați în curse aeriene până la Minsk. De aici lucrurile devin obscure. După ce plătesc câteva mii de euro, migranții sunt transportați spre granița Uniunii Europene. Vara trecută aceștia erau duși spre granița Belarusului cu Lituania. Acum Polonia a devenit ținta lui Lukașenko. Odată ajunși acolo migranții sunt practic mânați pe jos peste graniță de trupele de frontieră bieloruse. Cei care se răzgândesc nu mai au posibilitatea să se întoarcă la Minsk și sunt forțați sub amenințarea armelor să își continue drumul în țara vecină.

Tactica lui Lukașenko este așadar una de un cinism diabolic. Acesta profită de disperarea sirienilor și a irakienilor, îi ademenește într-o călătorie riscantă, le ia banii și în proces generează noi tensiuni interne în Uniunea Europeană. Dar actuala situație de la granița cu Polonia mai avea nevoie de un ingredient pentru a se transforma într-o adevărată criză umanitară.

Iliberalismul din Polonia

O democrație liberală autentică, confruntată cu o situație ca cea prin care trece Polonia în prezent ar fi căutat o soluție multilaterală la această criză. Doar că Polonia de ceva vreme este condusă de partidul Lege și Justiție a lui Jarosław Kaczyński. Acesta din urmă îl are practic în mânecă și pe președintele Poloniei, Andrzej Duda. Polonia a fost unul dintre statele care, alături de Ungaria, s-a opus vehement Germaniei și altor state care doreau o rezolvare a crizei migranților din zona Orientului Mijlociu pe baza stabilirii unor cote de refugiați. În 2015, Kaczyński susținea că migranții din Siria aduc cu ei “paraziți” și folosesc bisericile pe post de toalete. Demonizând migranții Kaczyński spera să obțină capital electoral și politic. În prezent, lucrurile nu s-au schimbat în Polonia. Partidul Lege și Justiție continuă să promoveze aceeași agendă ultra-naționalistă și iliberală. Confruntat cu criza COVID-19 și cu rate mari ale inflației, Kaczyński poate folosi din nou teama de migranți pentru a obține capital din partea electoratului, erijându-se în unicul salvator. În august, guvernul de la Varșovia a anunțat o politică a “împingerii înapoi”. Potrivit acesteia, orice imigrant ilegal va fi trimis înapoi la graniță. În septembrie guvernul de la Varșovia a declarat o stare de alertă la granițele sale și a interzis presei și organizațiilor umanitare să monitorizeze situația. În același timp, Kaczyński a refuzat orice fel de ajutor din partea Uniunii Europene, de vreme ce, făcând asta nu s-ar mai fi putut erija în singurul salvator al națiunii.

Situația de la granița dintre Belarus și Polonia, acolo unde în prezent familii întregi sunt prinse într-o zonă gri nu reprezintă așadar doar un exercițiu de război hibrid din partea regimului de la Minsk. Aceasta este înainte de toate o criză umanitară în desfășurare la care au contribuit mai mulți factori. În lipsa unei soluții, vremea proastă și penuria de alimente ar putea degrada serios viața celor prinși la granița dintre Belarus și Polonia. Aceștia nu sunt doar “o masă” sau „un val” de migranți din Orientul Mijlociu veniți în Europa pentru a ne fura locurile de muncă, a ne polua cultura și a ne distruge valorile, așa cum încearcă să ne convingă tot mai des politicienii populiști. Sunt femei, copii, părinți și familii întregi, iar tragedia colectivă a acestora – așa cum amintea Anne Applebaum – nu reprezintă decât un șir de tragedii individuale.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *