Skip to content
Politică

Cronica unui dezastru anunțat: Donald Trump, în cădere liberă în sondaje EXCLUSIV

youtube.com

Donald Trump s-a trezit devreme în dimineața zilei de luni, 7 august, la stațiunea sa de golf marca ”Trump” din statul New Jersey, unde plănuiește să petreacă cea mai mare parte a lunii august. ”Baza (de susținere electorală, n.r.) Trump este mult mai mare și mai puternică decât a fost vreodată”, a postat președintele SUA pe Twitter după lăsarea zorilor.

O bursă de valori în expansiune, angajările în creștere, întărirea securitatea la frontiere și ”povestea fake news a înțelegerii secrete cu rușii” i-a adus pe susținătorii săi mai aproape unii de alții, a afirmat Trump. Despre abundența de cercetări care sugerează complet altceva, liderul SUA a avut de spus că acestea sunt ”mincinoase”, potrivit ziarului britanic The Times.

Chiar dacă popularitatea i-a luat-o la vale, președintele SUA își păstrează vechile obișnuințe

Postările sfidătoare au fost în stilul care l-a caracterizat dintotdeauna pe Donald Trump – iar etalarea lor a părut să dezavueze ideea că noul său șef de staff, John Kelly, care a fost alături de președinte ieri, 7 august, va fi capabil să-i modereze utilizarea de social media. Președintele american a supraviețuit politic unor scandaluri care ar fi putut distruge orice alt politician. Chiar și așa, ultimele sondaje de opinie ar putea provoca reacții incomode când vor fi examinate cu atenție la Casa Albă, scriu jurnaliștii britanici de la The Times.

Un sondaj de opinie desfășurat de Universitatea Quinnipiac din Hamden, statul Connecticut, și publicat miercuri, 2 august, a arătat că doar 33 la sută din votanți aprobă performanțele lui Trump ca președinte, un nou punct minim. Votanții albi fără studii superioare, un segment-cheie al bazinului său electoral, îl dezaprobă pe Trump în proporție de 50 până la 43%. În iunie, 53% din acești votanți îl aprobau pe președinte. În alegerile prezidențiale din 2016, aproximativ 65% dintre ei au votat pentru Trump.

În ultimele zile, au existat indicii că administrația de la Casa Albă s-a alarmat în contextul situației create. În timpul sfârșitului săptămânii trecute, unul din cei mai apropiați asistenți ai lui Trump, Kellyanne Conway, a recunoscut că popularitatea lui Trump a căzut în rândurile ”republicanilor, conservatorilor și votanților lui Trump… aceasta trebuie să crească”, potrivit sursei citate.

Recenta interzicere a transgenderilor în armata SUA a fost percepută pe larg drept un efort de a energiza bazinul electoral al lui Donald Trump, la fel ca propunerea de săptămâna trecută de a reduce numărul imigranților legali admiși în SUA și de a acorda prioritate celor care vorbesc limba engleză.

Pe parcursul săptămânii, John McCain, senator republican care reprezintă statul Arizona în camera superioară a Congresului Statelor Unite, a sugerat că unii membri proeminenți ai Partidului Republican se pregătesc să candideze pentru fotoliul de președinte al SUA în 2020 pentru că ”ei văd slăbiciune în acest președinte”, conform sursei citate.

În sondajul Universității Quinnipiac invocat anterior, votanții au indicat că se simt ”mai curând jenați decât mândri” să-l aibă pe Trump ca președinte în proporție de 54% din numărul respondenților, opțiunea inversă, ”mai curând mândri decât jenați”, acumulând doar 26% din opiniile exprimate.

Alte case de sondare a opiniei publice au raportat declinuri similare. De asemenea, statisticianul și scriitorul american Nate Silver a observat cu mai multe luni în urmă că numărul votanților care îl susțin pe Donald Trump era deja în scădere, sugerând un bazin electoral în erodare, chiar dacă o largă majoritate a membrilor și votanților înregistrați ai Partidului Republican încă îl susține.

Trump culege roadele comportamentului său politic – și viitorul nu arată prea bine pentru el

De la inaugurarea fastuoasă a președintelui SUA Donald Trump s-au împlinit, pe data de 20 iulie 2017, exact 6 luni. Asta înseamnă că a opta parte din actualul mandat prezidențial, 2016-2020, a fost deja consumată de omul de afaceri care a reușit să cucerească nominalizarea republicană printr-o serie de promisiuni fabuloase combinate cu o retorică provocatoare atât la adresa concurenților săi pentru nominalizare din propria tabără republicană, cât și împotriva adversarilor din tabăra democrată. În pofida unui istoric consistent al relațiilor sale cordiale cu familia Clinton, Trump a ”tăiat în carne vie” după ce și-a obținut nominalizarea la Convenția Națională Republicană din iulie 2016, stimulând și încurajând atitudinile naționaliste și conservatoare ale nucleului dur de votanți republicani din statele sudice și centrale ale țării în combinație cu ”o ofertă de nerefuzat” pentru votanții din centura industrială care se întinde de la Chicago până în Noua Anglie (statul Maine) trecând prin zona Marilor Lacuri nord-americane.

Atât speranțele formatorilor de politici de la vârful SUA, cât și cele ale multora dintre votanți, au fost legate de o schimbare a atitudinii noului președinte american după ce acesta a câștigat cu un scor zdrobitor alegerile din 4 noiembrie 2016.

Spre dezamăgirea acestora, modul în care președintele SUA a înțeles să-și desfășoare comunicarea publică după ce a ajuns liderul celei mai puternice națiuni din lume nu s-a deosebit cu nimic de comportamentul său din trecut, marcat atât de scandaluri, cât și de comentarii deloc măgulitoare care s-au ajuns rapid în zona miturilor urbane și a umorului public, creându-i omului de afaceri foarte cunoscut în SUA de la sfârșitul anilor 1980 o glorie destul de ambivalentă și, mai ales, ușor interpretabilă în diferite direcții negative.

După jumătate de an în care, încolțit fiind de scandalul pretinselor legături dintre membrii cercului său de încredere, în același timp membri ai familiei sale cu prerogative oficialet, și Rusia, Donald Trump a răbufnit cu maximă agresivitate în repetate rânduri, în august încep să poată fi observate primele efecte reale ale comportamentului său politic asupra poziționării electorale a votanților din SUA.

Dacă nu va lua măsuri hotărâte în viitorul cel mai apropiat și nu-și va schimba comportamentul, trezindu-se la realitate și ieșind din bula sa de autosuficiență, președintele SUA va risca enorm ca în bazinul său electoral pe care-l percepe drept foarte solid să se înmulțească fisurile, în ochii dezaprobatori ai comunității internaționale și, mai ales, a tuturor aliaților și prietenilor Statelor Unite din lume.

1 comentariu la “Cronica unui dezastru anunțat: Donald Trump, în cădere liberă în sondaje EXCLUSIV

  1. ”…stimulând și încurajând atitudinile naționaliste…”Bravo Truph! Cel mai inteligent presedinte! Cei care au alte interese,bineanteles ca nu le convine si ii gasesc ”nod in papura”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *