Crucea unei biserici din Constanţa s-a rupt şi stă să cadă, iar pompierii intervin cu mai multe autospeciale. Deocamdată nu s-a stabilit dacă elementul de construcţie a fost rupt de furtună.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să intervină, luni, la Biserica Sfânta Paraschiva din Constanţa, după ce crucea s-a rupt şi stă să cadă de pe turla bisericii.
La faţa locului s-a deplasat autoplatforma de la Detaşamentul Palas.
Deocamdată, nu s-a stabilit dacă elementul de construcţie a fost rupt în urma furtunii de la finalul săptămânii.
De altfel, pompierii din Constanţa continuă să primească apeluri la 112 pentru a semnala efecte ale vremii. Mai multe intervenţii au fpst realizate luni, unele fiind în plină desfăşurare.
Până duminică, la ora 20.00, pompierii primiseră peste o mie de telefoane care le solicitau intervenţia.
În judeţul Constanţa s-a înregistrat o furtună de proporţii, care a doborât sute de copaci, unii chiar sănătoşi, a distrus acoperişuri, stâlpi, dar şi 60 de maşini.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News