Skip to content
Politică

CSM avertizează: Este necesară o reevaluare a noilor coduri

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) avertizează că este necesară o reevaluare a noilor coduri și a tuturor instituțiilor, în urma numeroaselor decizii ale Curții Constituționale.

 „Date fiind recentele și multiplele decizii ale Curții Constituționale, parte din ele schimbând practic filosofia unor întregi instituții ale noilor coduri, cu impact direct asupra activității instanțelor și parchetelor, grupul propune (re)evaluarea celor patru noi coduri, ale tuturor instituțiilor acestora din perspectiva drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, ale concordanței acestora cu Constituția României, în lumina și a practicii recente a Curții Constituționale. Este în interesul cetățeanului ca implementarea noilor coduri să cunoască predictibilitate și certitudine în aplicarea lor”, se arată în raportul CMS, citat de agerpres.ro

Autorii consideră că reevaluarea codurilor din această perspectivă ar trebui să fie făcută sub egida Institutului Național al Magistraturii, cu implicarea profesorilor de drept constituțional, civil, procedură civilă, penal și procedură penală, a instituției academice, precum și a altor personalități de prestigiu din domeniu.

„Este vorba de o inadecvare la realitățile sociale ale dispozițiilor din aceste coduri? Este o poziție diferită a Curții Constituționale față de redactorii codurilor și celor care au adoptat în Parlament aceste acte în înțelegerea dinamicii și rolului instituțiilor procedurale (în special a celor penale) de către Curtea Constituțională? Un lucru e cert: toate acestea au grevat negativ activitatea instanțelor și parchetelor. Ca și expectanța justițiabililor”, se menționează în raport.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *