Skip to content
Politică

CSM, ÎCCJ și Inspecția Judiciară au încheiat protocoale cu SRI

telegrafonline.ro

Vicepreședintele CSM Codruț Olaru a declarat, în ședința de plen, că CSM, Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au încheiat procoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii (SRI).

Potrivit spuselor acestuia, în urma solicitărilor transmise instituţiilor judiciare, după cum s-a decis la ultima şedinţă de plen a CSM, Înalta Curte, Inspecţia Judiciară şi Ministerul Public au transmis că au încheiat protocoale cu SRI. El a precizat că şi la nivelul CSM a fost încheiat un protocol cu SRI, însă acesta a fost anulat în 2017.

„Am primit corespondenţă cu entităţi din sistemul judiciar după cum urmează: Parchetul de pe lângă ICCJ, ICCJ, IJ, şi la nivelul CSM a fost încheiat un astfel de protocol denunţat în 2017 la iniţiativa tuturor membrilor Consiliului. Toate celelalte entităţi din sistemul judiciar, în perioada 2005-2018 nu au încheiat astfel de protocoale. Tot ce am primit la această dată, nu sunt ataşate protocoalele în forma scrisă. Toată situaţia a vizat doar o corespondenţă minimală”, a declarat Codruţ Olaru, potrivit News.ro.

„Obiectul punctual al acestor protocale, dat fiind faptul că vorbim despre o corespondenţă clasificată, nu a fost ataşat, astfel că membrilor le adresez rugămintea ca, la nivelul instituţiilor, să analizeze punctual această corespondenţă. Cred că ar trebui să ne menţinem punctul de vedere, să insistăm să primim toate aceste protocoale şi să le discutăm”, a mai completat Olaru.

La rândul ei, preşedintele CSM, Simona Marcu, a adresat plenului propunerea de a transmite instituţiilor care au încheiat protocolale cu structurile de informaţii solicitări de a analiza în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a începe desecretizarea protocoalelor.

„Consiliului nu i-au fost transmise aceste documente în materialitatea lor, nu putem să exprimăm alte concluzii. Multe dintre protocoale nu mai sunt valabile. Chiar şi cei care avem acces la documente clasificate, avem nevoie să fie declasificate, propun plenului să transmită solicitări instituţiilor care au încheiat aceste protocoale să analizeze în ce măsură sunt îndeplinite elementele procedurale pentru a demara desecretizarea acestor protocoale”, a spus Marcu, după cum mai relatează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *