Președinții CSM, ÎCCJ și procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au cerut, miercuri, printr-un comunicat, să se organizeze joi, de urgență, o întâlnire pentru o dezbatere cu privire la proiectul pensiilor magistraților.
„În contextul creat de promovarea Propunerii legislative privind modificarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, înregistrată la Camera Deputaţilor sub nr. PI-x. 103/2025, doamna judecător Elena Costache, preşedintele CSM, împreună cu doamna judecător Corina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi domnul procuror Alex Florenţa, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie adresează liderilor coaliţiei de guvernare, în calitate de iniţiatori ai acestei propuneri legislative, solicitarea de a organiza de urgenţă, în cursul zilei de 10 aprilie 2025, o întâlnire cu reprezentanţi ai CSM, ÎCCJ şi PÎCCJ”, au transmis, miercuri, instituțiile într-un comunicat.
Coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR a depus, marți, la Parlament, un nou proiect de lege privind pensiile speciale ale magistraților. Acesta a fost cerut în ședința coaliției de luni de către candidatul la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu.
Potrivit documentului consultat de Antena 3 CNN, începând cu data de 1 ianuarie 2026, vârsta de pensionare a magistraților va crește treptat. Astfel, din 2026 se pot pensiona şi pot beneficia de pensia de serviciu magistrații care îndeplinesc condiţia de vechime de minimum 25 de ani realizată numai în aceste funcţii, precum şi condiţia de vârstă de cel puţin 48 de ani. Această vârstă de pensionare crește treptat până la 65 de ani, în 2045.
De asemenea, potrivit proiectului, magistrații care se pensionează beneficiază „de o pensie de serviciu în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării. Cuantumul net al pensiei de serviciu nu poate fi mai mare de 100% din venitul net avut în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”
Aceleași prevederi se aplică și personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalului de specialitate criminalistică şi personalului care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor.
Proiectul de lege este semnat de liderii coaliției, Marcel Ciolacu, Cătălin Preodoiu, Kelemen Hunor și Varujan Pambuccian.
CSM amenință cu „blocaj” în Justiție
CSM a reacționat, marți, dur, la anunțul făcut de liderii Coaliției, Crin Antonescu și Kelemen Hunor, despre introducerea unui proiect de lege prin care magistrații să se pensioneze la 65 de ani și să nu mai beneficieze de pensii speciale.
„Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situația extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul acelorași incertitudini ale magistraților în privința statutului lor, fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești”, amenință Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat.
„Având în vedere informațiile prezentate în spațiul public referitoare la un proiect de act normativ asumat de coaliția de guvernare, de natură să modifice din nou legislația referitoare la pensionarea judecătorilor și procurorilor, Consiliul Superior al Magistraturii precizează că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers și nu are cunoștință de conținutul acestui proiect. Luând în considerare rolul constituțional de garant al independenței justiției care revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar și principiul cooperării loiale care trebuie să guverneze relațiile dintre autoritățile publice, Consiliul atrage atenția că orice modificare a legislației privind drepturile magistraților se poate face numai cu respectarea standardelor constituționale în materie și, în orice caz, în urma unui dialog autentic și onest cu reprezentanții sistemului judiciar. Pe de altă parte, nu poate fi ignorat faptul că reglementarea privind statutul judecătorilor și procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea nr. 282/2023 prin care s-a stabilit soluția normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraților, cu asigurarea garanțiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenței justiției, situație care a avut efectul stabilizator în privința resurselor umane din sistemul judiciar. Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situația extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul acelorași incertitudini ale magistraților în privința statutului lor, fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituțiilor autorității judecătorești. În același timp, lipsa de transparență care însoțește demersul normativ preconizat este, la rândul său, de natură să accentueze incertitudinile magistraților și riscurile pe care acestea le pot genera din perspectiva stabilității resursei umane”, susține CSM.
Peste 230 de milioane de euro din PNRR, blocați din cauza pensiilor speciale
Crin Antonescu a anunțat, luni, că a propus în ședința Coaliției rezolvarea subiectului pensiilor speciale, pentru că există peste 230 de milioane de euro din PNRR blocați din cauză că România nu rezolvă jalonul privind pensiile speciale.
„Există o sumă de cel puțin 230 de milioane de euro, care sunt blocați, din PNRR. Aceștia sunt bani care se cuvin tuturor românilor și nu pot să rămână blocați. (…) Am solicitat cu fermitate, azi, coaliției de guvernare să terminăm odată cu pensiile speciale din magistratură, cu vârste de pensionare diferite. Trebuie să existe un principiu de echitate pentru toți cetățenii acestei țări. Magistrații care vor intra în magistratură, cei care vor începe activitatea în magistratură, trebuie să iasă la pensie la 65 de ani, precum toți ceilalți cetățeni ai țării. Am cerut acest lucru coaliției, s-a acceptat acest principiu. Mâine va fi depus la Parlament un proiect de lege, semnat de toți cei patru președinți ai partidelor care compun coaliția de guvernare”, a declarat Antonescu, după ședința coaliției de guvernare desfășurată la Palatul Victoria.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News