Skip to content
Politică

CSM, în fierbere după discuțiile referitoare la ofițerii acoperiți din Justiție. Reacția dură a Liviei Stanciu

Consiliul Superior al Magistraturii a discutat, joi, informarea CSAT prin care se atestă că nu există lucrători operativi ai serviciilor secrete în rândurile magistraților.

Membrii CSM au avut luări de poziție divergente pe această temă. Judecătorul Norel Popescu a făcut referire la declaraţiile şefului Cancelariei prezidenţiale, Dan Mihalache, şi a lansat acuzaţii grave: „Dacă aceste verificări nu au fost făcute de CSAT și CSAT a fost doar un purtător de vorbe al serviciilor de informații, în sensul că acestea au făcut verificările, iar CSAT doar a transmis informația, înseamnă că această verificare este flagrant nelegală”.

" "
" "

Fostul președinte al CSM Marius Tudose a subliniat că verificările au fost solicitate CSAT pentru a consolida independența justiției și a asigura o transparență totală.

„Am solicitat CSAT să facă verificări, (…) am solicitat de prima dată cu privire la toți magistrații, numai că subiecții care trebuiau să facă declarația sunt foarte mulți și ne referim aici la magistrați, la magistrați asistenți, la grefieri și la consilieri. (…) Este un moment istoric, înseamnă decuplarea de trecut, de anumite metehne ale unor magistrați și nu face decât să consolideze independența justiției și avem o transparență în tot ceea ce înseamnă statutul judecătorului, procurorului (…) și a tuturor celorlalți care fac astfel de declarație”, a afirmat Tudose.

La rândul său, președintele CSM, judecătorul Mircea Aron, a apreciat că CSM, prin solicitarea adresată CSAT, nu a făcut decât să respecte niște prevederi legale.

„Eu nu cred că atunci când e vorba să aplici legea e nevoie de curaj. Dacă într-o democrație în care există separația puterilor în stat și dacă există obligații pentru anumite instituții să facă sau interdicții să nu facă, atunci cred că acelea trebuie respectate fără să ai nevoie de curaj”, a spus Aron.

El a adăugat că, în cazul în care cineva încalcă dispozițiile legale atunci când întocmește declarația pe proprie răspundere, i se pot aplica sancțiuni care pot fi inclusiv de ordin penal.

„În situația în care judecătorul sau procurorul face o declarație care nu este conformă cu realitatea, el trebuie să suporte rigorile legii. Dacă cel care verifică această situație face de așa manieră încât rezultatul comunicat să fie eronat, el suportă rigorile legii. Deci stă cel puțin sub sancțiunea falsului din penal”, a explicat președintele CSM.

În opinia sa, cei care susțin în continuare că în sistemul judiciar ar exista ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete ar trebui să prezinte și probe, nu doar să formuleze acuzații la modul general.

„În spațiul public s-au lansat, tocmai din sistemul judiciar, opinii potrivit cărora există în continuare magistrați care țin de sistemele de informații și că sunt ofițeri acoperiți. De aceea facem discuția asta, eu cel puțin tocmai de aceea simt nevoia să o fac, pentru că am primit o hotărâre pe care am comunicat-o, (…) iar instituțiile care erau obligate să facă această verificare spun că au făcut-o. În momentul în care în spațiul public chiar din mediul judecătoresc se spune că aceasta nu este adevărată, asta înseamnă (…) că se bazează pe ceva. Dacă se bazează pe ceva, atunci aceste lucruri trebuie dovedite. Cei care spun că există lucrători acoperiți în justiție ai sistemelor de informații trebuie să facă nominalizări”, a punctat Mircea Aron.

El a adăugat că, în cazul în care afirmațiile privind existența unor ofițeri acoperiți ai serviciilor secrete s-ar verifica, situația ar fi extrem de gravă, dar și-a exprimat îndoiala că cineva ar fi riscat să falsifice verificările.

În intervenția sa, judecătorul Norel Popescu a explicat că îndoielile privind corectitudinea verificărilor au apărut în urma unei declarații făcute de șeful Cancelariei Prezidențiale, Dan Mihalache.

 

Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu, le-a cerut tuturor celor din sistemul judiciar să dea dovadă de responsabilitate și să nu mai lanseze acuzații generale, care nu pot fi probate.

„De ce facem o analiză a unor efecte fără să facem în primul rând analiza cauzei care a condus la asemenea efecte? I-aș întreba și eu pe colegii noștri magistrați, asta este imaginea actuală a justiției, noi asta dorim să arătăm cetățenilor? Și dacă da, să ne asumăm, cei care facem astfel de afirmații, răspunderea unor astfel de afirmații. Aceasta este imaginea actuală a justiției, în sensul că justiția este plină de oameni care aparțin serviciilor secrete, informatori? (…) Are oare cineva interes să rostogolească în spațiul public astfel de problematici? (…) Dacă noi știm că există astfel de oameni, să arătăm concret, nu să spunem la modul general că există acoperiți în justiție”, a spus Livia Stanciu.

Șefa ÎCCJ a ridicat și problema imaginii magistraților în rândul cetățenilor, în contextul existenței în spațiul public a unor suspiciunilor legate de apartenența lor la serviciile de informații, precizează romaniatv.net.

 

" "

2 comentarii la “CSM, în fierbere după discuțiile referitoare la ofițerii acoperiți din Justiție. Reacția dură a Liviei Stanciu

  1. Aberantii astia de la CSM in frunte cu seful lor si mult prea distinsa sefa a ICCJ, cer dovezi, cand stiu ca lista de ofiteri acoperiti e atat de secreta incat nici Presedintele nu are acces la ea ??? Asa inteleg ei justitia ? Le cer colegilor lor sa faca nominalizari ? Pai cum sa nominalizezi cand poti fi executat pentru calomnie, fara a putea aduce singura dovada concreta ce poate dovedi vinovatia sau nevinovatia, adica acea lista ??? Daca asa inteleg ei sa faca justitie si in instantele pe care le conduc, daca asa inteleg ei sa fie organismul de baza al verificarii magistratilor, mai bine ar pleca acasa ! Toti !

  2. P.S.
    Observati ca pe doamna Stanciu o arde faptul ca s-a pus aceasta problema in spatiul public, nu ca ea ar putea fi reala. Cu alte cuvinte, ii cearta pe cei ce vor intrarea in legalitate, nu pe cei care, fie si virtual, au incalcat-o.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *