CTP a decis cu cine va vota la prezidențiale: „Are prima șansă de a-l învinge pe candidatul românoșilor MîRGA”

Sursa foto: Inquam Photos / Bogdan Buda

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a anunțat luni, 14 aprilie, cu cine intenționează să voteze în primul tur al alegerilor prezidențiale programat pe data de 4 mai. Gazetarul precizează că va pune ștampila pe candidatul comun al coaliției de guvernare, Crin Antonescu, în condițiile în care „are de ales” între acesta și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și își explică decizia.

„Alegerile din 4 Mai și 18 Mai vor avea loc la termenele stabilite. Iar subsemnatul m-am decis cu cine voi vota în primul tur. Am de ales între Nicușor Dan și Crin Antonescu. Consider că acela care are prima șansă de a-l învinge pe candidatul românoșilor MîRGA este Crin Antonescu”, a scris jurnalistul, într-o postare pe pagina lui de Facebook, intitulată „Cu cine votez”.

„În plus, Antonescu, așa cum e, cu calități și defecte, este suprapus cu sine, nu are rest”, explică Cristian Tudor Popescu (CTP).

În mesajul său, gazetarul evocă „ceva întunecos și rece” în legătură cu edilul Capitalei, fapt care îl determină să nu îl voteze pe Nicușor Dan.

„În Nicușor Dan însă, simt că există un ceva întunecos și rece, pe care se străduiește tot timpul să-l țină ascuns”, spune CTP.

„Ca să nu mai vorbim de faptul că până să se lupte cu derbedeul anti-UE, anti-România și anti-Republica Moldova, căreia vrea să-i taie toate ajutoarele, primarul Capitalei trebuie să facă față încăierării cu Lasconi și o parte din USR”, a precizat jurnalistul, în postarea lui.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: