Skip to content
Societate

CTP combate teoria linguriței unice la Împărtășanie: Ce sens mai au cei 8 metri pătrați, dacă credincioșii bagă în gură aceeași linguriță?

adevarul.ro

Gazetarul Cristian Tudor Popescu vede o problemă de compatibilitate logică a măsurilor pe care le propun autoritățile pentru relaxarea restricțiilor după 15 mai. Dacă va fi acceptată împărtășania cu aceeași linguriță a credincioșilor, așa cum cere Biserica Ortodoxă Română, atunci toate celelalte măsuri sunt inutile, pentru că riscul de infectare este imens, a comentat gazetarul, sâmbătă seara, la Digi24.

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat sâmbătă la Digi24 că „problema împărtășaniei nu este o problemă de natură medicală și nu trebuie să constituie pentru nimeni un punct de poticnire. Este foarte clar și afirm cu totală responsabilitate că niciodată Sfânta Împărtășanie nu a constituit sursă de infestare pentru cineva. Acest lucru, sigur, operează în regimul credinței. Nu e vorba de nicio opoziție față de aceste măsuri”, a spus Vasile Bănescu. El a reamintit că Biserica Ortodoxă propunea, la începutul crizei sanitare, folosirea unei lingurițe, care însă să rămână în păstrarea preotului și care „nu poate fi confundată cu o linguriță de unică folosință”.

Reacția Bisericii Ortodoxe Române vine după ce, potrivit recomandărilor transmise sâmbătă de INSP – în cadrul măsurilor de relaxare avute în vedere după 15 mai – în biserici, ca precauții speciale, „se va evita oferirea/primirea împărtășaniei în condițile în care nu se pot asigura lingurițe și pahare de unică folosință”.

Iată comentariul gazetarului Cristian Tudor Popescu în legătură cu această situație:

„Mă minunez, că tot suntem în spațiul miracolului creștin. Păi ce sens mai au toate aceste măsuri, aceste restricții în legătură cu biserica și participarea credincioșilor, cu cei 8 metri pătrați dintre credincioși în timpul intrării în biserică; cu dezinfectantul de la intrare, cu spălatul pe mâini sau ce se va face acolo, de vreme ce, iată, Biserica Ortodoxă Română va decide în legătură cu potirul din care să bea toată lumea? Potirul! Potirul e un pahar, nu e niciun potir, nu e Sfântul Graal! Deci, ce sens mai au toate astea?

Dacă se duce credinciosul, după ce a respectat toate măsurile astea, se duce și bea din același pahar cu toată lumea prezentă acolo, păi nu mai are rost! Să dăm drumul la liber, cum era înainte de pandemie, din moment ce te duci și te împărtășești împreună cu toți ceilalți din ce? Spune domnul acesta, purtător de cuvânt Bănescu: lingurița de împărtășanie e păstrată de preot și a nu se confunda cu lingurița de unică folosință! Păi dacă e păstrată de preot, rezultă că ce? Că e multiplă lingurița sau ce? E tot una! Asta a spus: lingurița este păstrată de preot. Păi, e una, atunci. Și dacă o păstrează preotul înseamnă că ce? Înseamnă că nu se infectează nimeni dacă folosesc toți aceeași linguriță! A mai spus un distins popă cu barbă, acum vreo câtăva vreme, că de 2.000 de ani împărtășania n-a infectat pe nimeni, domnule, n-o să infecteze nici acum!

E vorba, iarăși, de logică. Mai punem niște restricții cu privire la participarea oamenilor la slujbă și lăsăm împărtășania așa cum e miezul credinței creștine, adică cu lingurița și cu potirul la toată lumea, sau, totuși, renunțăm la așa ceva?

Cum adică, n-au dreptul autoritățile să intervină în legătură cu posibilitatea de infectare? Posibilitatea gravisimă de infectare, mai gravă decât orice, pentru că este vorba de ducerea la gură a acestor obiecte!

Nici acum nu vor fi probleme deosebite, dacă se respectă regulile pe care le-am evocat, care sunt corecte, în legătură cu distanța fizică între oameni în biserică, dezinfecții, măștile și așa mai departe. Cum se face, de pildă, împărtășania cu masca pe față? Se dă masca la o parte și te împărtășești, nu?

Problema este de compatibilitate logică a măsurilor. Dacă se va rămâne la împărtășania cu aceeași… veselă, nici nu știu cum să-i spun, cu aceleași obiecte, a credincioșilor, atunci toate celelalte măsuri sunt inutile și în mod evident și pentru cea mai habotnică persoană șansele de infectare sunt imense!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *