Skip to content
Sport

CTP: Dacă Djokovic ajunge să joace la Australian Open, este o victorie a antivaxerilor, conspiraționiștilor, naționaliștilor agresivi

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a declarat, luni, după decizia instanței de a anula hotărârea autorităților de frontieră care l-au oprit pe tenismenul Novak Djokovic să intre în Australia, că derogarea medicală primită de sportiv, care spune că nu trebuie să se vaccineze anti-Covid, nu se încadrează în legislația australiană.

CTP spune că dacă Djokovic va putea juca la Australian Open în aceste condiții, este „o victorie la scor a tuturor antivacciniștilor, conspiraționiștilor, precum și a naționaliștilor suveraniști fanatici”, chestiunile legale nefiind subiectul discuției, scrie digi24.ro.

Cristian Tudor Popescu: „Decizia instanței se bazează pe analiza acestor documente prezentate de Djokovic, însă nu menționează, și aici nu înțeleg, în ce măsură Djokovic a respectat legea australiană. Faptul că i s-a oferit acea excepție, derogare ca să nu se vaccineze, nu se încadra…am văzut cu toții cât se poate de clar cele patru prevederi ale legii australiene, între care nu intră aceasta că dacă te-ai infectat în ultimele 6 luni, atunci poți să beneficiezi de această dispensă. Nu apare, pur și simplu, în lege. Și atunci pe ce bază? Judecătorul trebuie să aplice legea. Eu nu înțeleg în cazul de față.

Adică a hotărât judecătorul că din moment ce medicii din statul Victoria și organizatorii Australian Open i-au dat această dispensă, atunci e în regulă.

Cum va fi acceptat așa ceva de guvernul australian, care trebuie să apere acele prevederi legale, eu nu înțeleg.

Deja, în acest moment, procesul Djokovic, tot ce se întâmplă, depășește cadrul tenisului. Nu mai are nicio importanță acum ce spun acele documente, ce chestiuni legale și ilegale sunt aici. Novak Djokovic este nevaccinat și dorește să joace nevaccinat la Australian Open. Despre asta este vorba.

Dacă el va ajunge să joace în aceste condiții, aceasta este o victorie la scor a tuturor antivacciniștilor, conspiraționiștilor, precum și a naționaliștilor suveraniști fanatici, reprezentați de tatăl lui Djokovic, ale cărui declarații le-am auzit cu toții. Este o victorie pentru toți aceștia. Nu mai are nicio importanță ce chestiuni legale sau medicale sunt.

De asemenea, nu știu cum Djokovic va fi primit în aceste condiții în Australia, știindu-se că el este în continuare nevaccinat. Dar, faptul că el este liber…n-am înțeles cuvântul «detenție» de imigrație, folosit de judecător. Care detenție? Djokovic era liber să plece, să se suie în avion, să plece din Australia oricând. Nu avea voie să intre în Australia și de aceea a fost ținut, dar nu deținut, că nu l-a împiedicat nimeni să se ducă, dar nu avea voie să treacă granița, să intre în Australia.

„Pentru tenis și pentru mine ar fi bine să-l văd jucând pe Novak Djokovic”

Este bine că a putut părăsi acest hotel. Pentru tenis și pentru mine ar fi bine să-l văd jucând pe Novak Djokovic. Asta nu poate să fie rău niciodată. Dimpotrivă, este extraordinar. Dar prin modul în care s-a comportat Djokovic, care nu a făcut nicio declarație…N-a spus nimic. Ar fi fost important ca Djokovic…Eu asta i-am cerut din primul moment și eu ca iubitor al tenisului și ca admirator al lui Djokovic, să iasă să vorbească. «Iată, m-am infectat în 16 decembrie, prin urmare de aceea am solicitat, deși nu sunt vaccinat»”.

Cristian Tudor Popescu: „Bineînțeles. Nu mai are probleme cu tenisul. Tatăl lui Djokovic a dus chestiunea în zona țările mici, lumea a treia să spunem, popoarele umilite și obidite de state ca ăsta, Australia, Statele Unite șamd. În zona asta a dus-o. Ea în acest fel este interpretată acum. «E triumful nostru», al antivacciniștilor, al suveraniștilor din aceste țări mici, «cu Spartacusul nostru în frunte» sau chiar «Iisus Hristos», cum a spus tatăl lui Djokovic. În acești termeni judecăm acum problema. Restul sunt detalii tehnice.

În continuare, eu cred că Novak Djokovic ar trebui să vorbească. Ar fi foarte bine, foarte important ca el să vorbească. Dacă nu, atunci el se situează pe poziția antivaccinistului. Asta este de fapt problema. Dacă Djokovic ieșea și spunea «Da, nu sunt vaccinat, dar iată, am avut Covid. Prin urmare, nu trebuie să mai fiu vaccinat». Asta era foarte important, pentru că el nu respingea în felul acesta rolul și importanța vaccinului în tot ce vedem acum pe plan mondial. Dar Djokovic tace în continuare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *