Skip to content
Magazin

CTP, despre retragerea de la difuzare a fimului „Pe aripile vântului“: Asta făceau naziştii şi comuniştii

Gazetarul Cristian Tudor Popescu critică decizia HBO de a retrage de la difuzare, temporar, filmul „Pe aripile vântului“, catalogând decizia ca fiind „neinspirată“ şi asemănând-o cu cele luate de regimurile totalitare.

În plină mişcare de protest la adresa rasismului, HBO Max a retras filmul „Pe aripile vântului”, precizând apoi că doar temporar. Decizia a fost luată din cauza criticilor că pelicula promovează stereotipuri rasiste, scrie Digi24.

Rasismul prezent în Statele Unite, de secole, a creat prin reacţie un curent numit corectitudine politică. Acest curent, care contrazice rasismul, nu înseamnă că este şi bun, pentru că a dat naştere la numeroase exagerări, unele dintre ele ridicole, altele groteşti. În top 5 astfel de exagerări este această retragere a filmului Pe aripile vântului.

Dacă privim lucrurile în contradictoriu şi complementar, să ne amintim că Donald Trump s-a supărat foarte rău pentru că a primit o grămadă de premii Oscar şi Oscarul pentru cel mai bun film, anul acesta, l-a primit un film sud-coreean – Parasite. Iar Donald Trump s-a manifestat public, indignat: Ce faceţi, dom’le, premiaţi filmele sud-coreene când noi avem problemele pe care le avem acum cu Coreea de Sud? Haideţi să vedem din nou <Pe aripile vântului>! Filmul este evident preferatul lui Trump, care este un naţionalist, un rasist, un sexist şi câte -isturi mai vreţi”, a spus Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

Iar acum vine reacţia sau, mai degrabă, suprareacţia în a scoate acest film. Filmul este o poveste de dragoste, o dramă amoroasă cam lungă şi în niciun caz o capodoperă. Nu este un documentar, nu este un film politic, axat pe problemele nord-sud”, a subliniat el.

CTP respinge ideile că filmul ar fi o metodă revizionistă eficientă a Sudului: „Ipoteza asta le-a venit în cap după 81 de ani de la premiera filmului, din 1939? Până acum nu era incorect politic, pentru atâtea generaţii de americani şi de pământeni care au văzut acest film? Trecut în registrul naţional al Bibliotecii Congresului american între primele 100 de filme din toate timpurile care trebuie prezervate pe veci, intrat în cultura americană şi acum ne trezim că e revizionist filmul. Este o confuzie gravă. Arta nu se suprapune, nu trebuie tratată cu considerente politice, sociologice şi eliminate în felul acesta filme, cărţi. Cum să faci aşa ceva?! Asta făceau comuniştii, asta făceau naziştii”.

Asta ar însemna, de pildă, să nu se mai difuzeze filmul The Merchant of Venice, Neguţătorul din Veneţia, pentru că piesa cu acelaşi nume din Shakespeare poate fi învinuită de antisemitism. Şi nici să nu se mai joace piesa.

Sau cum să mai fie difuzat Birth of a Nation, Neşterea unei naţiuni, a lui D. W. Griffith? Care este un film rasist îngrozitor! Este poate cel mai violent film împotriva rasei negre făcut vreodată şi, în acelaşi timp, este o piatră de hotar ca procedee şi limbaj cinematografic în istoria celei de-a şaptea arte”, a completat criticul de film.

Soluţia care este, să le interzicem? Nici vorbă! Soluţia este să existe cursuri de cultură cinematografică la nivel liceal, la nivel de cultură generală, pentru toată lumea – la noi nu se face asta – unde să se analizeze contextul. Fiecare film are un context istoric, într-un fel este produsul istoric. Există o anumită tendinţă în epoca respectivă, aici este vorba despre romantismul ideii sudiste, cuplat cu povestea de dragoste, este epică”, a mai spus Cristian Tudor Popescu.

Ce să reproşăm, că nu sunt prezentate revoltele sclavilor, că nu sunt arătaţi biciuiţi sclavii, că nu se analizează problemele de clasă din perioada aceea din America? O prostie. Filmul e o melodramă, n-are de ce să facă lucrul acesta. Filmul este o mediocritate genială, de accea este iubit de atâtea generaţii de americani”, a completat el.

Criticul de film a atras atenţia cu privire la un lucru foarte important, dar care este trecut cu vederea.

Acest film reprezintă şi o primă mare victorie în cinematograful american asupra rasismului. Vivien Leigh a fost premiată pentru rolul principal, dar in supporting role – nu-mi vine să-i spun secundar, că este greşit în traducerea în româneşte – premiul Oscar a mers Hattie McDaniel, o actriţă de culoare, pentru prima dată în istoria premiilor Oscar. Şi acum ce faci, scoţi filmul ăsta din difuzare?”, a spus Cristian Tudor Popescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *